Sonae Sierra recompensează magazinele cu cele mai bune practici de mediu din întreaga lume
• Prima ediţie a Premiilor Planet Sierra
Sonae Sierra a început recompensarea magazinelor cu cele mai bune
practici de mediu din centrele sale comerciale din România, prin prima ediţie a Premiilor Planet Sierra. Aceasta este o iniţiativă de pionierat organizată în toate cele 49 de centre comerciale ale companiei din cele şapte ţări în care operează corporaţia. Obiectivul programului este de a recompensa chiriaşii care aplică cele mai bune practici şi iniţiative de mediu, precum: un angajament ferm pentru asigurarea unei dezvoltări economice durabile; un sistem de management operaţional pentru îmbunătăţirea performanţelor de mediu referitoare la energie, apă, calitatea aerului, zgomot, ape reziduale şi alte deşeuri; programe de training şi de conştientizare şi responsabilizare în materie de protejare a mediului.
„Această iniţiativă reprezintă unul dintre obiectivele de responsabilitate corporativă a Sonae Sierra, prin motivarea chiriaşilor în adoptarea unor astfel de practici, ce conduc la reducerea impactului asupra mediului. De asemenea, iniţiativa contribuie şi la atingerea obiectivului final al Sistemului de Management al Mediului al companiei, certificat ISO 14001 încă din anul 2005, de a asigura o îmbunătăţire continuă a performanţei de mediu şi minimizarea impactului activităţii companiei în toate domeniile de afaceri, în fiecare ţară unde este prezentă. Sonae Sierra a demarat campania de mediu încă din anul 1998, timp in care s-a preocupat de crearea unei reputaţii în industria centrelor comerciale, devenind astfel un reper pentru ceilalţi operatori. În ultimii cinci ani, Sonae Sierra a publicat rapoartele de activitate, rapoarte care au devenit repere pentru alţii”, a declarat Alin Mesea, managerul River Plazza Mall.
Pentru acordarea premiului Planet Sierra au fost evaluate aspecte legate de: consumul energie şi apă, calitatea aerului, impactul de zgomot asupra mediului, ape reziduale, deşeuri şi produse periculoase, curăţenie, politica de mediu şi educarea clienţilor şi ecologizarea lanţului de aprovizionare. În toate ţările în care este răspândită corporaţia Sonae Sierra au fost depuse 84 de candidaturi la Premiul Planet Sierra.
McDonald’s, câştigătorul Premiului Planet Sierra
În România, câştigătorul categoriei A este restaurantul McDonald’s din centrul comercial River Plaza Mall, din Râmnicu Valcea. Într-adevăr, au fost făcute eforturi pentru a creşte nivelul performanţelor sale de protejare a mediului, prin îmbunătăţiri aduse în aprovizionarea cu ambalaje din hârtie şi utilizarea materialelor reciclabile. Fie că este vorba de ambalaje uzate, ulei pentru prăjit sau resturi de şerveţele, McDonald’s se află într-o căutare permanentă de noi metode de optimizare şi promovare a refolosirii şi reciclării ambalajelor. Pentru a maximiza eficienţa operaţională şi a diminua impactul asupra mediului, abordarea subiectului „energie” reprezintă o prioritate în rastaurantele McDonald’s. Acest lucru presupune adoptarea celor mai bune practici şi investiţii în echipamente de economisire a energiei, cum ar fi cele de timpul „timer control” pentru consumatorii electrici.
„Există diferite modalităţi de a îmbunătăţi atât performanţele financiare, cât şi pe cele de mediu, iar McDonald’s reuşeşte să crească eficienţa restaurantului prin procedurile sale operaţionale. În restaurant se menţin standarde riguroase şi sunt efectuate evaluări permanente în zonele operaţionale esentiale”, a declarat Cristina Toma, manager McDonald’s Râmnicu Vâlcea
Protejarea mediului, o prioritate pentru chiriaşii Mall-ului, dacă vor să fie premiaţi
De Ziua Femeii, prezent în River Plaza Mall, la decernarea premiului, Cătălin Cucian, manager pe România al consorţiului Sonae Sierra, a declarat: „Aceste premii vor oferi magazinelor premiate o motivaţie puternică pentru a continua să îşi îmbunătăţească propriile practici de mediu, pe lângă prestigiul câştigat de către toţi cei implicaţi. Diseminarea şi schimbul de informaţii privind rezultatele obtinute îi încurajează şi motivează pe restul chiriaşilor în vederea îmbunătăţirii măsurilor de gestionare a magazinelor, adoptate într-o manieră mult mai eficientă pentru protejarea mediului”.
Carmen CĂLIN
Anemona TĂNASE











