
De Armindeni, Primăria Municipiului dă startul evenimentelor publice ce vor anima Râmnicul pe parcursul întregului sezon estival. Debutul de duminică, 1 mai, va fi făcut de concertul extraordinar susţinut în Scuarul Mircea cel Bătrân, de la ora 19.00, de solista de muzică populară Emilia Dorobanţu şi de Taraful Rutenilor împreună cu Carmen Chindriş. Întreaga lună [...]
29, 04, 2022 | Posted in
Eveniment,
Principal |
Read More »
Vineri dimineaţa, 29 aprilie 2022, la convocarea primarului Mircia Gutău, Comitetul Local pentu Situaţii de Urgenţă s-a reunit pentru analizarea modurilor în care se poate interveni în urma incendiului ce a afectat mansarda blocului C32 din Ostroveni. Prezentarea făcută de edilul-şef în debutul şedinţei (bazată pe discuţiile din ultimele două zile cu familiile afectate şi [...]
Miercuri, 20 aprilie, primarul Mircia Gutău a avut o întâlnire cu Ninel Cercel, directorul general al Regionalei Craiova a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, şi cu Gheorghe Coman, consilier în cadrul aceleiaşi structuri, pe tema transmiterii în administrarea Municipalităţii, în vederea reabilitării şi modernizării, a unor spaţii din Râmnicu Vâlcea ale CFR. Astfel, [...]
De câteva zile, în municipiul Râmnicu Vâlcea este disponibil un sistem de închiriere în regim self-service a trotinetelor electrice operate de Lime Technology Network în baza unui acord de cooperare aprobat prin HCL nr. 91/2022, iar în următoarea perioadă se aşteaptă ca în municipiu să opereze şi Bolt Operation, într-un demers al adminstraţiei municipale de [...]
Mihai Oprea, prefectul județului Vâlcea, a dispus formarea unor comisii mixte de lucru care să efectueze acțiuni de control cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Verificările au ca scop prevenirea comercializării de produse alimentare neconforme care ar putea afecta sănătatea populației. Din comisiile mixte de control, înființate prin ordin al prefectului, fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului [...]
Campanie națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată șiverificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securitățiiși sănătății în muncă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile fabricării produselor debrutărie și a produselor făinoase – cod CAEN 107și a comercializării acestora – cod CAEN 4724 Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de [...]
Guvernul României, condus de Partidul Național Liberal, a suplimentat dezvoltarea comunităților locale prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat că bugetul pentru Programul „Anghel Saligny” va fi suplimentat cu 15,5 miliarde lei, pentru a acoperi toate cererile de la unitățile administrativ teritoriale. Banii vor fi utilizați pentru modernizarea drumurilor și [...]
8, 04, 2022 | Posted in
Eveniment |
Read More »

Succes de amploare al Primăriei Râmnicului: prin Decizia – definitivă! – a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în dosarul 2588/90/2016, Municipiul câştigă peste trei hectare şi jumătate de teren ocupat de fostul camping (acum degradat şi abandonat) de pe malul lacului din Ostroveni, în imediata vecinătate a Ştrandului Ostroveni. Sentinţa din 7 aprilie 2022 pune [...]
COMUNICAT CNAS Prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 955/181/2022 a fost aprobată prelungirea aplicabilității până la 31 decembrie 2022 a prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului [...]
4, 04, 2022 | Posted in
Eveniment |
Read More »