
În ședința Consiliului Județean Vâlcea de marți, 25 noiembrie, am fost aprobate trei proiecte în valoare totală de aproape 14 milioane euro, care urmează a fi depuse în vederea obținerii de finanțare europeană, în cadrul Programului Regional S-V Oltenia 2021-2027. . “Este vorba despre reabilitarea Ansamblului Cula Greceanu, cea mai veche culă din țară, precum [...]
26, 11, 2025 | Posted in
Principal,
Social |
Read More »

Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea a fost sâmbătă, 25 octombrie 2025, cu prilejul Zilei Armatei Române, alături de militarii vâlceni. Ziua Armatei este deopotrivă motiv de sărbătoare, dar și de comemorare. Reamintim faptul că în campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a peste o jumătate de milion [...]
27, 10, 2025 | Posted in
Eveniment,
Principal |
Read More »

Luni, 20.10.2025, circulația rutieră s-a închis pe DN7C (Transfăgărășan), sectorul cuprins între Piscu Negru (km 104+000) și Bâlea Cascadă (km 130+800) și pe DN 67C (Transalpina), de la Rânca (km 34+800) până la Curpat (km 79+200). Măsura închiderii circulației pe aceste sectoare montane a fost luată în baza proceselor verbale emise de Comisiile de Revizie [...]
20, 10, 2025 | Posted in
Eveniment,
Principal |
Read More »

În perioada 13-18 octombrie 2025, Colegiul National “Mircea cel Bătrân” a sărbătorit Erasmus Days, eveniment european dedicat promovării programului Erasmus+ și valorilor cooperării internaționale în educație. Sub sloganul “ Erasmus – An Open Window To The World! ”, elevii și profesorii implicați în proiectele Erasmus+ au prezentat experiențele lor de învățare în străinătate, impărtășind poveștile [...]

Consiliul Județean Vâlcea a anunțat că, odată cu debutul anului școlar, mii de elevi beneficiază de condiții moderne de studiu, în urma unui proiect finanțat prin PNRR. „Vorbim despre un proiect de cca 7 milioane euro, implementat de Consiliul Județean Vâlcea, cu fonduri din PNRR. Miercuri, 3 septembrie, am vizitat unitățile de învățământ beneficiare din [...]
3, 09, 2025 | Posted in
Principal |
Read More »

Zi importantă pentru Țara Loviștei și pentru județul Vâlcea! . Marți, 19 August, președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu a dat startul lucrărilor de modernizare a Drumului Loviștei – DJ 703 H, o investiție de cca 35 de milioane euro. “Este un moment pe care vâlcenii din această zonă l-au așteptat de zeci de ani, iar [...]
20, 08, 2025 | Posted in
Principal,
Social |
Read More »

Miercuri, 6 august, la ora 11:00, la sediul IPJ Vâlcea a avut loc conferința de presă în care conducerea IPJ Vâlcea a prezentat bilanțul activității instituției în primul semestru al anului curent. EVALUAREA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE ŞI A REZULTATELOR OBŢINUTE DE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA ÎN SEMESTRUL I 2025 I. MANDATUL ŞI OBIECTIVELE INSTITUŢIONALE În [...]

A început tunelul! Marți, 5 august, președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, a fost în vizită de lucru pe șantierul Secțiunii 2 Boița–Cornetu a autostrăzii Sibiu– Pitești, în zona Robești, acolo unde au început lucrările la primul tunel de pe raza județului Vâlcea, în lungime de 900 de metri. În prezent se lucrează la ambele capete [...]
6, 08, 2025 | Posted in
Principal,
Social |
Read More »

Motoare turate, adrenalină și bucurie pe două roți: o nouă ediție RIDE THE VIBE, care a adunat la Costești câteva mii de pasionați moto din țară și chiar de peste hotare! “Sunt bucuros că anul acesta am reușit să ne pregătim mai bine, să amenajăm locația, să avem drumul asfaltat și să fie totul așa [...]

Din această săptămână, cetățenii din Râmnicu Vâlcea pot solicita emiterea noilor cărți electronice de identitate (CEI). Obținerea acestui tip de document de identitate se face doar în urma unei programări exclusiv on-line pe portalul serviciilor MAI, la adresa https://hub.mai.gov.ro/cei/programari. După stabilirea programării, solicitantul se va prezenta în data și la ora stabilite la sediul Direcției [...]
17, 06, 2025 | Posted in
Eveniment,
Principal |
Read More »