Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Principal

Program festiv de Zilele Imnului Naţional 2013

principal

• Primăria Râmnicului a alocat 141.300 lei pentru această sărbătoare • În intervalul 26-29 iulie, 4 zile de petrecere cu artişti consacraţi, festivaluri de film, spectacole la teatru, expoziţii de pictură, târg de meşteri populari şi, bineînţeles, artificii! Pe 29 iulie se împlinesc 165 de ani de când s-a intonat oficial, în cadrul unei manifestări [...]

Stadiul implementării proiectului ,, Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii Băile Govora”

1

Vineri, 12 iulie 2013, cu începere de la ora 11, în sala de sedinţe a Consiliului Local Băile Govora a avut loc o conferinţă de presă cu privire la stadiul implementării proiectului “Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii Băile Govora, judeţul Vâlcea”. Valoarea totală eligibilă a acestui contract, care are ca obiectiv dezvoltarea turismului balnear în [...]

Pleacă sau rămâne Antares la Vâlcea?

Antares cmyk

Becşenescu şi Matei, la cuţite! Omul de afaceri care conduce firma Antares, Dumitru Becşenescu, a ţinut o conferinţă de presă, miercuri, 10 iulie a.c., în care a ţinut să sublinieze faptul că nu mai poate suporta de niciun fel abuzurile actualei administraţii locale, mai exact că viceprimarul cu atribuţii de primar, Gigi Matei, refuză să [...]

Staţiunile vâlcene au rămas în topul preferinţelor pensionarilor din toată ţara

Gabriel Andreescu pensii

6500 de cereri pentru biletele de tratament • Până la data de 3 iulie a.c.  au fost depuse, la Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, 6500 de cereri pentru biletele de tratament pentru anul 2013, din care 1500 au primit deja rezolvare. • Important!!! Biletele sunt netransmisibile, cine nu respectă criteriile de acordare poate pierde şi [...]

Tragedie pentru o familie din Vâlcea pe Autostrada Soarelui

0_335551_trecere_pietoni_accident_83248e33cb_89762200_7e7a91b6ee

• Doi copii la spital în stare gravă – părinţii şi al treilea copil, morţi în accident • Mama copiilor, Nadia Elena Băiaşu era psiholog la Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea. O familie din Râmnicu Vâlcea a suferit un accident tragic, în dimineaţa zilei de 3 iulie a.c., pe Autostrada Soarelui. Un copil de cinci [...]

Începând cu 1 iulie a.c., salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 800 lei lunar

finante2

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, începând cu 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului [...]

Primarul Emilian Frâncu rămâne în arest

Francu-principal1-300x154

Vineri, 28 iunie a.c., pentru a cincea oară  judecătorii au decis ca primarul Emilian Frâncu să rămână în arest. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti s-au pronunţat vineri cu privire la cererea formulată de primarul suspendat și arestat al Râmnicului Emilian Frâncu de eliberare sub control judiciar: ,,Respinge ca nefondat recursul inculpatului Frâncu Emilian [...]

Mită dovedită la Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea

spitalul-judetean-de-urgenta-valcea-10

Inculpata a pretins şi primit de la alte trei persoane suma totală de 2800 euro cu promisiunea facilitării angajării acestora pe diferite posturi la Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea La data de 26.06.2013, Tribunalul Vâlcea a dispus condamnarea inculpatei M.E. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu termen [...]

Uzina Mecanică Drăgăşani, scoasă la licitaţie de Finanţele Publice

Uzina Mecanica Dragasani 2

• Fabrica producea armament pentru trupele Ministerului Apărării. • Aflată în proprietatea miliardarului Gigi Becali, Uzina Mecanică Drăgăşani va fi scoasă la licitaţie de inspectorii Direcţiei de Finanţe Publice Vâlcea. Administraţia Finanţelor Publice pentru (AFPCM) face cunoscut că, în ziua de 4 iulie a.c., ora 12.00, la sediul din localitatea Râmnicu Vâlcea, str. G-ral Magheru [...]

3 iulie, afişarea rezultatelor finale la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a

evaluare-nationala

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au dat miercuri, 26 iunie a.c., proba la Limba Maternă din cadrul Evaluării Naţionale 2013. Examenul de Capacitate continuă joi, 27 iunie, cu proba la matematică. La fel ca la examenul de Limba Română, care s-a dat marţi, 25 iunie, elevii s-au prezentat la centre la 8:00 – [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.