Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Principal

Gigi Matei, viceprimar cu atribuţii de primar al Râmnicului

646x404

Consilierii municipali l-au desemnat sâmbătă, 11 mai.a.c. , prin vot secret, pe viceprimarul Ion Gigi Matei să exercite atribuţiile primarului pe perioada cât Emilian Frâncu, arestat preventiv pentru 29 de zile, lipseşte din primărie. Astfel, Gigi Matei a primit votul a  12 consilieri locali, în timp ce alţi 10 colegi i-au acordat votul liberalului Gheorghe [...]

Izvorul Tămăduirii. Cei care beau apă sfinţită sunt protejaţi de boli

credinciosi_participanti_81258900

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare celebrată anual de către Biserica Ortodoxă în Saptămâna Luminată, în prima vineri de după Paște. Originea acestei sarbători se află în legenda unei minuni care s-ar fi petrecut lângă un izvor de lângă Constantinopol. Potrivit tradiției, un orb și-ar fi recăpătat vederea spălându-se pe ochi cu apa acestuia. Aici orbul [...]

Primarul Emilian Frâncu intenţiona comiterea unei alte infracţiuni de luare de mită

emilian_francuee_11007200

Tribunalul Bucureşti notează, în motivarea deciziei de arestare preventivă a primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, că acesta s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine bani, este un pericol pentru ordinea publică şi intenţiona să comită o nouă faptă de luare de mită. Instanţa a făcut publică, marţi, motivarea deciziei din 26 aprilie prin [...]

Gigi Matei, primar interimar al Râmnicului

gigi-matei

În urma mai multor întrebări din partea mass-media şi din partea cetăţenilor privind situaţia juridică şi actuala componenţă a conducerii executive a Primăriei Rm. Vâlcea, biroul de presă informează că în conformitate cu prevederile legale, pe perioada absenţei sale, primarul Emilian Frâncu a delegat atribuţiile sale singurului viceprimar în funcţie la data de 25 aprilie [...]

Incredibil, dar adevărat! DNA face lumină în cazul primarului Emilian Frâncu

Francu

Recursul primarului din Râmnicu Vâlcea se judecă joi, 2 mai, la Curtea de Apel Bucureşti Primarul Emilian Frâncu a susţinut că este nevinovat, iar banii nu îi erau destinaţi şi că ar fi încercat să obţină o sponsorizare pentru evenimentele legate de împlinirea a 625 de ani de la atestarea oraşului Râmnicu Vâlcea. Edilul orașului [...]

PSD şi-a votat noua conducere

200420132090

• Judeţul Vâlcea a fost reprezentat de o delegaţie formată din aproape 100 de persoane  condusă de către preşedintele organizaţiei, Ion Cîlea. Victor Ponta a fost reconfirmat sâmbătă, 20 aprilie a.c., în funcţia de lider al PSD, de un Congres presărat cu laude, în care nu a avut niciun contracandidat, iar Liviu Dragnea a fost [...]

Greva foamei la Uzinele Sodice Govora

uzinele sodice

• Incepând de joi, 25 aprilie, ora 7.00, toţi cei 770 de angajaţi vor intra în grevă generală, cu întreruperea activităţii pe perioadă nelimitată. 25 de salariaţi de la Uzinele Sodice Govora, între care şi liderul sindicatului, au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că acţionarul majoritar polonez “refuză” de patru luni să semneze contractul colectiv [...]

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Gheorghe

sf-gheorghe_02_6aeadf12ba

Creştinii ortodocşi sărbătoresc azi ziua Sfântului Gheorghe. În tradiţia populară, această zi mai este cunoscută sub numele de Sân-George sau Sângiorz. Există multe tradiţii, superstiţii şi obiceiuri legate de această sărbătoare. Unele se mai respectă şi azi, mai ales la ţară. Sfântului Gheorghe i se mai spune purtător de biruinţă, iar icoanele îl înfăţişează pe [...]

Momente unice la River Plaza Mall! E timpul să câştigi!

Landscape visual

Tu cumperi, River Plaza Mall te premiază! Vizitatorii centrului comercial pot câştiga 5 Televizoare Samsung Smart TV, 5 Telefoane mobile IPHONE 5, 10 Biciclete Pegas şi 500 cupoane de cumpărături în valoare de 40 de Ron Începând cu data de 26 aprilie şi până pe data de 17 mai, în River Plaza Mall se va [...]

Cine a câştigat şi cine a pierdut la Congresul PSD

_MG_4019_thumb_630_380

Victor Ponta a fost reconfirmat sâmbătă în funcţia de lider al PSD, de un Congres presărat cu laude, în care nu a avut niciun contracandidat, iar Liviu Dragnea a fost ales preşedinte executiv al partidului. Adevărata miză Congresul a tranşat sâmbătă şi lupta baronilor partidului pentru funcţiile de vicepreşedinţi, care i-ar putea propulsa în viitor [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.