Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Subvenţiile pentru căldură se acordă de la 1 noiembrie

Ultima zi de depunere a cererilor: 20 noiembrie! Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat că ajutoarele de încălzire se acordă începând cu luna noiembrie 2013. Cererile pentru aceste ajutoare de incalzire se pot depune până pe 20 noiembrie. „Ajutorul de încălzire se acordă în funcţie de forma de încălzire şi venituri, pe tranşe, începând de [...]

Cu susţinere puternică din partea membrilor marcanţi ai partidului, Ioana Liţă, reconfirmată preşedintele OFSD Vâlcea

Lita-Ioana2

Joi 03.10.2013, ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană s-a desfăşurat Conferinţa Organizaţiei Judeţene de Femei a  PSD Vâlcea. Astfel, cele aproape 150 de delegate ale femeilor din PSD Vâlcea au ales-o în unanimitate de voturi pe Ioana Liţă drept vechiul şi noul preşedinte al OFSD Vâlcea Precizăm faptul că Ioana Liţă a avut a o susţinere [...]

„Festivalul Sporturilor Tradiţionale pentru Tinerii de la Sate şi Oraşe”, la Călimăneşti

În zilele de 5 şi 6 octombrie, la Călimăneşti, s-a desfăşurat „Festivalul Sporturilor Tradiţionale pentru Tinerii de la Sate şi Oraşe”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret, în parteneriat cu DJST şi s-a bucurat de prezenţa mai multor participanţi din judeţele Vâlcea, Sibiu, Alba şi Braşov. Festivalul a început cu [...]

Clarify Essay Topics

In a vulnerable economy, you’re destined to obtain a good deal on the vessel. Generally, there is just a ship a luxury, and these are the first togo when moments get rough and budgets are to the point. A properly- if he appreciates what he wishes and it is organized with competitive pricing info, schooled [...]

Help guide to Titles: Guide Titles, Post Titles, plus more

Help guide to Titles: Guide Titles, Post Titles, plus more What trainers want – 2 Departmental model sheets The majority of sectors now yield layout bedding or limited guidelines suggesting to people creating essays. They may discuss everything from if you should jot down around the thirdly man or woman to the right way to [...]

După ultimele modificări legislative, DADP întocmeşte registru de evidenţă a câinilor fără stăpân capturaţi

• Se va propune ca un câine să poată fi ţinut la Adăpostul de la Feţeni cel puţin 30 de zile, astfel încât soluţia eutanasierii să fie adoptată doar în ultimă instanţă! O serie de propuneri, alcătuite în consecinţa ultimelor modificări legislative în domeniu, vor completa proiectul regulamentului de gestionare a câinilor fără stăpân. Printre [...]

Seminarul „Servicii în folosul IMM-urilor!”, beneficiu pentru firmele vâlcene

Luni, 7 octombrie 2013, la ora 14.00, la sediul Primăriei Drăgăşani, s-a desfăşurat seminarul Servicii în folosul IMM-urilor!”. Acest eveniment a fost organizat cu scopul de a informa firmele din judeţul Vâlcea despre beneficiile obţinute ca urmare a participării în activităţile proiectelor derulate de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. „Astfel, am pus la dispoziţie [...]

Executivul local a decis: În fiecare joi, întâlnire cu membrii Zonei Metropolitane Râmnicu Vâlcea

Primarul Emilian Frâncu a început şedinţa operativă de luni, 7 octombrie a.c., cu mulţumiri adresate tuturor celor care au contribuit la derularea evenimentului Ziua Recoltei din acest week-end, anunţând, cu această ocazie, şi următoarele manifestări culturale preconizate a se petrece, în organizarea municipalităţii, în perioada următoare: Zilele Filmului Francofon şi sărbătoarea dedicată Sfântului Andrei. Cu [...]

3 copii din Cernişoara au primit ajutoare de la Crucea Roşie

În data de 6.10.2013, familia doamnei Moisin Veronica din Cernişoara, a primit din partea filialei Vâlcea a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România câteva produse absolut necesare celor trei minori – unul în clasa a 5-a şi încă două minore de 3 şi 5 ani, pe care aceasta îi creşte în condiţii foarte grele. [...]

Încă trei asociaţii de proprietari, notificate de Apavil

Neplata facturilor, bat-o vina! Din cauza întârzierilor la plata facturilor aferente serviciilor de canalizare şi furnizare a apei potabile, SC APAVIL SA a decis sistarea alimentării cu apă pentru încă trei asociaţii de proprietari din municipiul Râmnicu Vâlcea, incluse în categoria clienţilor rău-platnici. Este vorba despre AS. PRO. Bl. 90, str. Mărăşeşti – 8.569,76 lei [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.