Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Noi stimulente prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Florel Badele- prinicpal

Comisia Europeană a aprobat cea de-a şaptea propunere de modificare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Prin această modificare s-a urmărit, în principal, îndeplinirea obiectivului de creştere a absorbţiei fondurilor alocate României din FEADR în perioada 2007-2013. Astfel, una dintre cele mai importante modificări este reprezentată de introducerea măsurii 215 „Bunăstarea animalelor” pentru sectorul porcine.Pentru [...]

Seceta şi lipsa de bani, acestea sunt cauzele unui an agricol modest

Producţia agricolă va fi mai mică în 2012, faţă de anul trecut, din cauza secetei şi a lipsei de resurse financiare, a declarat Rădulescu, preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. „În 2012 vom avea o producţie mai mică, atât pe vegetal cât şi pe animal, respectiv la pasăre şi porc. [...]

11 mai a.c., start campaniei electorale pentru 2012

La Râmnic a fost liniște, niciun incident Candidații Uniunii Social Liberale ocupă prima poziție pe buletinele de vot la Primăria Râmnicu Vâlcea și, respectiv, la Consiliul Județean, fiind urmați de progresiști și democrat-liberali, potrivit informațiilor furnizate vineri, 11 mai a.c., de BEJ. Pe primul loc la alegerile pentru Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea se află senatorul [...]

APAVIL a verificat 116 apometre în cursul săptămânii trecute

În perioada 5 – 11 mai a.c., SC APAVIL SA a desfăşurat o serie de activităţi specifice în municipiul Râmnicu Vâlcea, precum şi în alte localităţi din judeţ. Astfel, au fost întocmite 52 documentaţii tehnice pentru persoane fizice şi juridice şi au fost montate, verificate şi remontate un număr de 116 apometre la case particulare [...]

Activitate intensă pentru DADP în această perioadă

Direcţia Administrării Domeniului Public a realizat în ultima săptămână mai multe acţiuni specifice, printre care se numără repararea unor trepte de acces în strada Petrişor şi pe faleza Olăneştiului aferentă străzii Dacia, montarea de stâlpişori la rampa de acces pentru persoanele cu handicap locomotor de la Complexul Hermes şi la trotuarul din faţa sediului CEC [...]

Două femei, prinse la furat de flori în Râmnic

Probabil din dorinţa de a-şi amenaja, cu cheltuială cât mai puţină, o grădină proprie de flori, două femei din Râmnicu Vâlcea au decis în noaptea de 9 mai, în jurul orelor 23.50, să se ”aprovizioneze” cu cele necesare din jardinierele amplasate pe Podul Vinerii Mari. Spre ghinionul lor, au fost observate de camera de supraveghere [...]

MESAJ CĂTRE VÂLCENI

CILEA_ION

Ion Cîlea se adresează tuturor vâlcenilor Mă prezint astăzi în faţa vâlcenilor pentru a da raportul asupra faptelor şi a întregii munci pe care am desfăşurat-o timp de 4 ani ca preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea şi doresc să daţi măsura aprecierii dumneavoastră cu toată rigoarea civică, administrativă şi electorală. În tot acest timp, m-am [...]

Ion Cîlea a început în forţă campania electorală

Cilea

• În weekend, preşedintele C.J, Ion Cîlea a fost prezent în şapte localităţi vâlcene: Horezu, Drăgoeşti, Lungeşti, Glăvile, Berislăveşti, Câineni şi Titeşti. Candidatul U.S.L. Vâlcea pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean   s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute în mai multe localitaţi ale judeţului Vâlcea pentru întâlniri cu cetăţenii şi mitinguri de prezentare ale candidaţilor [...]

La venerabila vârstă de 100 de ani, nea Jean Tarliu din Horezu a fost felicitat de primar

DSCF3940

Joi, 10 mai 2012, nea Jean Tarliu din Horezu a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Dis de dimineaţă, Primarul oraşului Horezu, Constantin Niţu a fost primul care l-a vizitat şi felicitat pe cel mai în vârstă cetăţean al oraşului. Într-un moment plin de emoţie, primarul Constantin Niţu, împreună cu salariaţi din primărie,  i-au [...]

Proiect de 2,5 milioane euro, Introducerea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în comuna Cernişoara

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Primarul Mihai Ionescu este mulţumit că pe teritoriul localităţii pe care o administrează derulează o investitie importantă pe Masura 3.2.2, introducerea alimentării cu apă şi a canalizarii, dar şi modernizarea unui drum de interes local, obiective foarte aproape de finalizare, care reprezintă o realizare foarte importantă pentru întreaga comunitate. Investiţia este în valoare de 2,5 [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.