Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Nu arunca cu pietre în câştigător!

În spiritul fair-play

Ultima decizie, aprobată de Consiliul Judeţean cu unanimitate de voturi, privind repartizarea unor fonduri către

Primarul Cristian Nedelcu, candidatul USL pentru Primăria Drăgăşani

„În următorul mandat voi rezolva în totalitate problema trotuarelor. Ne-am apucat în 2011, cu paşi mai mici, continuăm anul acesta şi, în cel mult 2-3 ani, nu vor mai fi probleme. În zona respectivă, există un drum ce duce către podul care asigură accesul locuitorilor din zona situată peste pârâul Pesceana. Vom interveni acolo, cât [...]

Căutăm „răsadul” bunei organizări

legumicultura

Starea legumiculturii (I)

După iniţiativa de anul trecut când, în urma consultării mai multor

Programul Start 2012 aduce 10 milioane de lei tinerilor antreprenori

Destinat dezvoltării abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, programul Start încurajează şi stimulează

Guvernul a stabilit plăţile pentru tomatele destinate procesării

Guvernul României a stabilit, printr-o hotărâre adoptată marţi, 13 martie 2012, plăţile tranzitorii pentru tomatele destinate procesării. Acestea se acordă persoanelor fizice sau juridice ce livrează pentru procesare, conform contractului de livrare, cel puţin echivalentul a 8.000 kg tomate la hectar. Potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru anul 2011, [...]

167 persoane au fost TRIMISE ÎN JUDECATĂ pentru falsificarea unor dosare de pensii

justitie

167 persoane, care făceau parte dintr-o reţea ce acţiona în opt judeţe şi în municipiul Bucureşti, au fost trimise în judecată pentru falsificare de dosare de pensii. În urma falsificării dosarelor, 95 de persoane ar fi primit pensie ilegal. Prejudiciul adus ar fi de 2.400.000 lei.

Maternitatea nu suferă de frig!

La sfârşitul săptămânii trecute, am reţinut cu surprindere dintr-o publicaţie locală o informaţie potrivit căreia pacientele internate în Secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea suferă din cauza frigului din saloane. În faţa unei astfel de situaţii am considerat că este de datoria mea să verific starea de lucruri sesizată, având în vedere [...]

CALCULATOR de SALARII pentru bugetari

salarii_marite_99595000

Mărirea cu 15% a salariilor înseamnă că un profesor debutant va lua 1.059 de lei în loc de 921, cât primeşte în prezent. După acelaşi calculator de salarii, un poliţist cu experienţă de peste 10 ani va fi plătit cu 2.415 lei. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu va primi un salariul lunar de 7.187 de lei, [...]

Inginer omorât de către fiul său, consumator de droguri în Germania

Bărbatul a fost găsit înjunghiat, în această seară, în apartamentul său din Râmnicu Vâlcea, de către fosta soţie.Criminaull a fost descoperit pe o bancă din gara În blocul C 12 de pe Strada Regina Maria, din Râmnicu Vâlcea, a fost descoperit, în  seara de 6 martie, într-o baltă de sânge, Constantin Alupi (57 de ani), [...]

Ce mai aduce criza: mii de britanici ajung persoane “fără adăpost”

1

Aproape 50.000 de familii de-a lungul Marii Britanii se declară ca “fără adăpost”, după intrarea în incapacitatea de a-şi plăti ratele către bănci, iar rata şomajului continuă să crească. Astfel, numărul de persoane clasificate oficial ca fiind fără adăpost a crescut cu 14%, fiind cea mai mare creştere din ultimii nouă ani, scri The Guardian. [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.