Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Încep plăţile subvenţiilor APIA pe 2011

plati apia

Agenţia pentru Plăţi

Credite pentru fermieri, garantate cu subvenţii

credite agricultori

CEC Bank a încheiat

Ştefan Prală, prezent la o serie de acţiuni în judeţ

Stefan Prala

În decursul lunii septembrie au fost o serie de evenimente la care a participat, bineînţeles, şi Ştefan Prală, directorul executiv la Hidroserv Rm Vâlcea, dar şi preşedinte PDL Horezu. „Sigur că am fost la Horezu, zilele localitaţii Horezu, unde s-au inaugurat mai multe investiţii. Am o colaborare foarte bună cu primarii din colegiul unde sunt [...]

Aurel Vlădoiu a găsit soluţii pentru redeschiderea grădiniţei de la Băbeni

vladoiu

Deputatul Aurel Vlădoiu, prim-vicepreşedintele PSD Vâlcea, apreciază că întâlnirea de joi, la care au fost invitaţi cei 72 de primari USL din judeţul nostru, a fost una reuşită şi eficientă, reprezentând primul pas important în formularea unei strategii coerente şi fără cusur în perspectiva alegerilor de anul viitor. Parlamentarul social-democrat a participat şi la reuniunea [...]

Abandonaţi de cele care le-au dat viaţă

În decurs de un an şi jumătate, 70 de copii au fost părăsiţi de mamele lor la Maternitatea Râmnicu Vâlcea. Începând din luna ianuarie a anului trecut, 40 de mame şi-au abandonat copiii. Unele imediat după naştere, în timp ce altele au uitat să-i mai ducă acasă după ce i-au internat la pediatrie. Principalele cauze [...]

Programul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului

Sf_antim

Duminică, 25 septembrie Orele 9,00-12.00: Catedrala Arhiepiscopală – Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Deschiderea manifestărilor religioase şi culturale dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ediţia a XIII-a. Orele 12.00: – Complexul Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul” – Festivalul „GRĂDINA MAICII DOMNULUI”-  Vernisajul Expoziţiei Monahism şi Artă, ediţia a [...]

Vâlcea are nevoie de voluntari pentru „Let’s do it România”

În zilele de 23 şi 24 septembrie 2011, la nivel naţional se va desfăşura acţiunea de tineret „Let’s do it Romania”, prilej cu care Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Vâlcea, face precizarea că este direct implicată în organizarea şi derularea acestui proiect. Este bine de ştiut că această acţiune vizează ecologizarea României într-o singură [...]

Plata drepturilor câştigate în justiţie de bugetari, prelungită până la finele anului 2016

vot-parlament-2-ww

Deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe au decis, miercuri, să prelungească termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari de la 31 decembrie 2012 – cât era prevăzut în OUG 71/2009 – la 31 decembrie 2016 şi să modifice şi procentele anuale de returnare a sumelor respective. Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti [...]

Cercetaşii vor învăţa cum să stingă incendiile de pădure

Tinerii, voluntari pentru situaţii de urgenţă La  sfârşitul acestei săptămâni va avea loc la Călimăneşti-Cozia o nouă acţiune în cadrul proiectului “Tinerii, voluntari pentru situaţii de urgenţă” pe care cercetaşii din Râmnicu Vâlcea îl derulează în parteneriat cu  Inspectoratul  Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “General Gheorghe Magheru” Vâlcea şi Asociaţia de Turism Ecologic-Montan “Euromont Carpaţi” [...]

Nicolae Jitianu: „Continuarea disponibilizărilor va duce ţara în haos”

Orsay

Nicolae Jitianu, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici şi al Salariaţilor din Adminitraţia Publică Locală ( SINDAP) Vâlcea ne-a vorbit despre situaţia disponibilizărilor atât la nivel de ţară cât şi la nivelul judeţului Vâlcea. Acesta a precizat: „{n 2010, la nivelul judeţului Vâlcea, avem 5233 bugetari, funcţionari publici, cadre didactice, cadre medicale. {n urma reducerilor au mai [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.