Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Dan Niţu a ajuns pe tarlaua pesedistă

Virând cam fără să se asigure către ALDE, senatorul Remus Daniel Niţu riscă să dea cu liberalismul lui 4X4 în gard. Şi nu în orice gard, ci în cel social-democrat, din spatele căruia pândeşte, frecându-şi palmele, Costi Rădulescu. De când aşteaptă el o aşa prada suculentă! După mulţi, senatorul Niţu nu este chiar cel mai [...]

Ca în bancul cu maimuţa: Buican i-a făcut, tot el îi omoară!

De mulţumit ce este de activitatea liberalilor în diverse funcţii de conducere de la nivelul Consiliului Judeţean şi Primăriei Râmnicu Vâlcea, Cristian Buican îi schimbă pe capete. Este posibil ca după alegerile locale să nu mai regăsim pe posturi niciunul dintre liberalii care, începând cu 2012, au fost instalaţi în diverse posturi. Dar ca să [...]

Am văzut ţarcuri de capre mai frumoase ca Zăvoiul

Am văzut ţarcuri de capre mai frumoase decât parcul Zăvoi. Nu-mi puneam gardul ăla nici la ţară, la Dănicei, chiar dacă îl primeam gratis! Iar pavelele de granit, o minunăţie, nu alta. Una mai îngropată, alta mai ridicată, de zici că le-a montat un copil cu ADHD. Mai nene, urât rău parcul care altădată, aşa [...]

Mircia Gutău a lăsat-o mai moale cu parada publică? Sau “coace” o strategie?

Mircia Gutău este din ce în ce mai palid de la Revelion încoace. Nu a făcut icter sau alte minuni, nu stă rău nici cu vitaminele, e puternic ca un taur. Numai că a lăsat-o mai moale cu parada publică, nu mai face aşa de multe valuri. I-o fi transmis cineva să se mai liniştească, [...]

La sfârşitul lunii, Băsescu vine la Vâlcea! Candidaţii Mişcării Populare pentru cinci localităţi din judeţul nostru

MP

Deocamdată, candidatul pentru Primăria Râmnicului rămane o surpriză! Vineri, 29 ianuarie 2016, preşedintele Mişcării Populare Vâlcea, Marian Mirea, a susţinut o conferinţă de presă la noul sediu al partidului în care tema principală a constituit-o prezentarea candidaţilor MP la alegerile locale din data de 5 iunie a.c. la funcţia de primar în cinci localităţi din [...]

Ca să câştige primăria, Marian Mirea ar trebui să-şi caute iubită pe Facebook

Tot anul 2015, Marian Mirea ne-a ameninţat că Mişcarea Populară va propune un candidat-forţă pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Ne-am tot gândit, ne-am tot frecat creierii până ni s-a încreţit părul, însă tot nu am depistat candidatul-minune. Nici nu aveam pe cine, în afară de Marian Mirea, Mişcarea Populară Vâlcea nu are membri cunoscuţi. Organizaţia nu [...]

Succes liberal: Florin Vătafu şi Alexandru Dediu, candidaţii PNL la alegerile din iunie 2016

Vineri, 22 ianuarie 2016, surprizele conferinţei de presă de la ora 11.0o le-au constituit declaraţiile făcute de primarul localităţii Voiceşti, Florin Vătafu (PSD) şi primarul comunei Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu (PC), cum au decis să candideze la alegerile din iunie 2016 din partea PNL. Mai mult decat atat, presedintele PNL, Cristian Buican, a anuntat ca vor [...]

Milioanele de euro fug cu lacrimi în ochi din Vâlcea către Bruxelles?

Cu paşi mărunţi, dar repezi, se apropie momentul fatidic: anumite proiecte europene înaintează cu viteza melcului bolnav şi orb, nimeni nu ştie încotro se îndreaptă şi când sau dacă vor ajunge la destinaţie. Doar o minune mai poate păstra banii europeni pe teritoriul Vâlcii. Multe milioane se vor întoarce la Bruxelles, dezamăgite că o ţară [...]

PNL Vâlcea face sondaj cu lupa şi microscopul

Prin sediul PNL Vâlcea umblă unul cu o lupă de timbre, căutând cu febrilitate ceva prin toate ungherele. Nu e Frâncu, chiar dacă el este ultimul om de pe faţa pământului care mai are acasă clasoare cu coliţe. Emilian Frâncu, săracu’, de-abia îşi mişcă oasele prin puşcărie, uimit că în loc să numere bani în [...]

Giosan are un mare defect ca să fie primar. Nu fură şi nici nu vrea să-i lase pe alţii să o facă!

Un candidat valabil mai avea Râmnicu Vâlcea pentru primărie, şi acela a plecat la Palatul Victoria să-l asiste pe Dacian Cioloş când reformează statul român. Victor Giosan a plecat din Vâlcea pâş-pâş, discret cum îl ştim, ca să facă ce ştie el mai bine, acolo unde este apreciat. Chiar, aţi observat că Giosan este mai [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.