Ziua Porţilor Deschise şi Cupa Poliţiei la Vâlcea
În zilele de 24 şi 25 martie a.c., poliţiştii din cadrul tuturor structurilor Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, au sărbătorit alături de comunitate, Ziua Poliţiei Române.
Astfel, în ziua de 24 martie, începând cu ora 8.30, la sediul IPJ Vâlcea s-a desfăşurat Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care aproximativ 200 de preşcolari şi şcolari au vizitat Centrul Operaţional şi laboratoarele Serviciului Criminalistic.
Copiii s-au bucurat de tehnica poliţiei, lăsându-se amprentaţi, putând crea chiar un portret robot a unui posibil infractor.
Elevii au vizitat încăperile în care poliţiştii îşi desfăşoară activitatea, au putut vedea cum sunt preluate apelurile de urgenţă 112 de către poliţişti şi li s-a explicat şi arătat cum sunt prelevate urmele papilare.
Copiii au fost încântaţi de activitatea de zi cu zi a poliţiştilor, foarte mulţi dintre ei exprimându-şi dorinţa de a îmbrăţişa cariera de poliţist.
Luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale au prezentat categoriile de armament pe care aceştia le utilizează în acţiunile lor, precum şi modul cum acestea funcţionează.
Impresionaţi de prezentările făcute, vizitatorii au dorit să imortalizeze aceste momente, solicitându-le poliţiştilor să se lase fotografiaţi împreună cu aceştia.
De asemenea în săptămâna ce a trecut s-au desfăşurat mai multe competiţii sportive. La şedinţa festivă de miercuri, 25 martie a.c., a avut loc premierea câştigătorilor, Asociaţia sportivă oferind mai multe premii astfel:
Campionatul de şah:
1 comisar şef Mongescu Lucian
2. agent principal Ştifu Lucian
3. comisar şef Safta Florin
Campionat de tenis de masă:
categoria peste 40 de ani
1 comisar şef Curcă Rizoiu Ioan
2 comisar şef Cojocaru Marian
3 comisar şef Dumitrică Dănuţ
categoria sub 40 de ani:
1 agent principal Safta Adrian
2 comisar Marcu Laviniu
3 subinspector Simioana Lucian
Campionat de tir:
categoria bărbaţi
1 Paraschiv Virgil
2. Ioja Cosmin
3. Liviu Olteanu
categoria femei
1. Ciobanu Andreea
2. Băbeanu Florenţa
3. Popa Tatiana
Campionat de volei:
1. Serviciul Ordine Publică
2. Biroul pentru Imigrări
3. Serviciul Criminalistic
Premiu cea mai bună jucător: Dan Paul
Campionat de fotbal:
1. Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea
2. Poliţia oraşului Brezoi
3. SIPI + SIC
Premiu pentru mai bun arbitru comisar şef Marin Florian
Premiu pentru cel mai fair play arbitru agent şef Fugăroiu Iulian
Premiu pentru cel mai exigent arbitru agent şef principal Niţu Marian
Premiu pentru cel mai bun fotbalist inspector Puşcatu Eduard
Premiu pentru cel mai bun portar agent principal Mira Cătălin
Premiu pentru cel mai bun organizator de competiţie comisar şef Preda Ion
Premiu pentru cel mai bun organizator de competiţie comisar şef Curca Rizoiu Ioan
Premiu pentru cel mai bun organizator de competiţie inspector principal Tălmaciu Răzvan
Premiu pentru cel mai bun organizator de competiţie subcomisar Bălaşa Vasile
Premiu pentru cel mai bun organizator de competiţie comisar Predonescu Eusebiu
Pentru sprijinirea activităţii sportive din cadrul inspectoratului comisar şef Sărdărescu Nicolae
De asemenea, s-a desfăşurat concursul de tir a reprezentanţilor mass-media, unde s-au înscris 14 participanţi,clasamentul fiind următorul:
categoria bărbaţi
1 Guminshi Traian
2. Buşe Cătălin
3. Căprescu Vasile
categoria femei
1. Stoica Daciana
2. Şogor Maria
3. Radu Diana.