Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: July, 2012

Stelian Fedorca, la Vâlcea

Vineri, 27.07.2012, ora 18.00, ministrul secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Victor Stelian Fedorca, va susține o conferință de presă în sala de ședințe a PNL Râmnicu Vâlcea. (A.T)

Problemele Râmnicului, dezbătute în sala Filarmonicii

Primarie-principal

Având drept gazde conducerea Primăriei municipiului, însoțită de reprezentanți ai Piețe Prest, CET Govora, Poliției Locale, Direcției Administrarea Domeniului Public, Corpului de Control al Primarului și SC APAVIL, mai multe zeci de președinți sau administratori de asociații de proprietari au participat marți seară, la Filarmonica „Ion Dumitrescu”, la întâlnirea convocată de municipalitate pe problemele specifice [...]

Descoperă-ți orașul! Ediția a II-a

Succesul pe care acțiunea de tineret Descoperă-ți orașul l-a avut în trecut, a determinat Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, împreună cu Primăria Râmnicu Vâlcea și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, pe data de 27 iulie 2012 să reia acest concurs-joc. Cu această ocazie tinerii vor avea parte de un program dinamic, desfășurat într-o atmosferă [...]

Marius Almariei, noul director la Piețe Prest

Valul schimbărilor continuă! Astfel, în locul directorului Rozin Ceaușescu, de la PIEȚE PREST va fi adus un tânăr serios și pregătit din punct de vedere profesional care să conducă societatea. Se numește Marius Almariei (PSD) și a fost propus de către viceprimarul Gigi Matei, președintele PSD Râmnicu Vâlcea. Constantin Tîrși, noul director la Hidroelectrica Nici [...]

400 de copii au trecut pragul taberelor vâlcene

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea vă anunță că din data de 25.06.2012, în cele trei centre de agrement de la Brădișor, Căciulata și Cozia au venit copii și tineri pentru a-și petrece timpul liber. Până în momentul de față, au trecut pragul taberelor un număr de 400 de copii, având posibilități diverse de [...]

SEMNIFICAȚIA ZILEI – DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

Cilea

29 iulie 2012, Ziua Referendumului Peste 3 zile românii vor fi în fața unei decizii de care va depinde viitorul lor. Sunt două alternative: fie să continue cu Traian Băsescu președinte și să riște revenirea PDL la guvernare, fie să intre pe un drum european cu un alt președinte. Întoarcerea sa la Cotroceni ar fi [...]

27 de râmniceni în audiență la viceprimarul Gigi Matei

Gigi Matei

Două ore și jumătate au durat audiențele acordate miercuri dimineața de viceprimarul Gigi Matei, 27 de râmniceni având ocazia să-și prezinte sesizările, propunerile sau solicitările. Reprezentantul Executivului local a avut de-a face cu cereri dintre cele mai diverse: de la intervenții în situația unei locatare a unui bloc din zona Centrală cu un comportament antisocial [...]

Zilele Imnului și organizarea Referendumului, cele mai importante evenimente

Emilian-Francu

Primarul Frâncu și-a intrat serios în atribuții! În cadrul unei ședințe operative de la Primăria Râmnicului, primarul Emilian Frâncu a transmis șefilor departamentelor administrației publice să ia toate măsurile care se impun pentru derularea în bune condiții a celor două evenimente majore din cursul acestei săptămâni: manifestările dedicate Zilei Imnului Național și organizarea Referendumului Național [...]

Ponta: Ministerul Economiei a pregătit strategiile pentru sprijinirea Alro și Oltchim

FOTO CODRUTA DRAGOESCU

Ministerul Economiei și structurile componente au pregătit strategiile necesare pentru sprijinirea companiilor Alro și Oltchim, astfel încât să fie păstrate locurile de muncă înRâmnicu Vâlcea, Slatina și Pitești, a declarat premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria. Am avut cu ministrul Chițoiu (n.r Daniel Chițiu, ministrul Economiei) două întâlniri, după ce m-am întors la inaugurarea segmentelor [...]

Prefectul Nadolu i-a prezentat premierului Ponta problemele Vâlcii

Pagina 6 cmyk copy

Premierul a promis sprijin pentru județul nostru! În data de 20 iulie 2012, primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit la Craiova cu prefecții județelor Dolj, Vâlcea, Gorj, Olt și Mehedinți. Conform informațiilor oferite de prefectul județului Vâlcea, Mircea Nadolu, cu această ocazie au fost abordate probleme legate de organizarea și desfășurarea referendumului național din data de [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.