Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: September, 2012

Acțiuni ale polițiștilor vâlceni pentru prevenirea și combaterea comiterii de fapte ce contravin legislației în vigoare

Accident  rutier  produs pe DN 64 La data de 18 septembrie a.c, ora 23.40, M. Constantin, de 23 ani, din Mihăești, în timp ce conducea un autoturism Audi, pe DN 64, în  afara localității Mihăești, iar la km 102+100 m pe fondul vitezei excesive și a consumului de alcool a pierdut controlul volanului, părăsind partea [...]

28 septembrie 2012: Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Bursa-locurilor-de-munca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea organizează, în data de 28 septembrie 2012, începând cu orele 9.00, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.   Evenimentul va avea loc la Râmnicu Vâlcea, la sediul Centrului Regional pentru Formarea Profesională a Adulților din Strada Calea lui Traian nr.98. „Invităm pe această cale toți angajatorii din județul [...]

Un nou an școlar, sub semnul schimbărilor

Francu

Deschiderea anului școlar 2012-2013 a fost marcată, luni,17 septembrie a.c. – cu întârziere de o săptămână față de anii anteriori – prin festivitățile tradiționale la care au participat preșcolari, elevi, părinți, cadre didactice, dar și reprezentanți ai autorităților locale. Astfel, cu greu putea fi potolit entuziasmul elevilor care, cu brațele pline de flori, au inundat [...]

Subvenția pentru vacile din zonele defavorizate va fi de cel mult 250 de euro/animal

subventia

Sprijinul financiar acordat crescătorilor de vaci și de bivolițe din zonele defavorizate nu va depăși 250 de euro pe cap de animal, respectiv 187,5 euro, potrivit datelor anunțate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). APIA anunță că pentru taurinele din rase de carne și metișii acestora sprijinul se ridică la cel mult [...]

21 septembrie – termenul limită de depunere a cererii de plată aferentă anului 2012

director APIA, ing. Adrian Pintea

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că 21 septembrie 2012 este termenul limită de depunere a cererii de plată aferentă anului 2012, în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte și de carne de vită din zonele defavorizate”, finanțată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), conform Art.68 [...]

Producția de vin din acest an va fi mai scăzută cu 30%, decât cea din 2011

via

Producția de vin din acest an va înregistra o scădere cu circa 30 de procente față de anul trecut, înghețul târziu din primăvară și seceta afectând puternic culturile de viță de vie, a declarat directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe. “În anul 2012 vom avea o producție de vin [...]

Primarul Mihai Mateescu sprijină în continuare școala

Baile Govora

Luni, 17 septembrie 2012, a debutat noul an școlar 2012-2013. La deschidere, alături de elevi, cadre didactice, părinți și bunici au participat și oficialitățile orașului în persoana primarului Mihai Mateescu și a viceprimarului Bogdan Dumitrică. Au participat, de asemenea, reprezentanți ai bisericii, poliției și jandarmeriei locale. În cuvântul de deschidere, directoarea Camelia Gheorghe Pavelescu a [...]

„Cocoșul de Hurez – bastion al perenității ceramicii tradiționale românești”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Asociația Depresiunea Horezu în parteneriat cu Consiliul Local Horezu și Asociația Meșterilor Populari “Cocosul de Hurez” implementează  proiectul cu titlul “Cocoșul de Hurez – bastion al perenității ceramicii tradiționale românești”, proiect cu finanțare nerambursabilă în baza contractului de finanțare nr. 137/16.03.2012 semnat cu Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul are o valoare totală de 65.815 lei, [...]

Chimcomplex și AISA Invest vor participa la privatizarea Oltchim cu o singură ofertă, îmbunătățită

Amânarea privatizării Oltchim cu trei zile a dus la schimbarea strategiei de ofertare a societăților Chimcomplex și AISA Invest, iar joi cele două companii se vor reînscrie joi la licitație cu o singură ofertă îmbunătățită. Conform unui comunicat remis, miercuri, decizia de retragere a ofertelor SC Chimcomplex și de îmbunătățire a celor depuse de SC [...]

Legumele și conservele de legume, citricele și ouăle s-au scumpit cel mai mult în august

piata-agroalimentara-1

Cartofii și fasolea boabe și alte leguminoase s-au scumpit cel mai mult în luna august, cu 9,38%, respectiv 8,59%, față de luna anterioară, în timp ce fructele proaspete au fost singurele produse alimentare care s-au ieftinit, cu 11,91%, conform datelor publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). În august, prețurile mărfurilor alimentare au înregistrat [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.