Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: May, 2026

Azi-noapte, între 23:00-2:00, RAZIE în RÂMNIC: Peste 200 persoane legitimate! Detalii AICI

ACȚIUNE CU EFECTIVE MĂRITE DESFĂȘURATĂ PE RAZA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea desfășoară permanent activități pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor. În acest sens, în noaptea de 30 spre 31 mai 2026, în [...]

Sâmbătă după-amiază: INTERVENȚIE pentru SALVAREA unei TURISTE din București, ACCIDENTATĂ în MASIVUL BUILA-VÂNTURARIȚA!

În după-amiaza zilei de 30 mai, în jurul orei 17:00, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Olănești, împreună cu Salvamont Vâlcea și un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, au intervenit pentru acordarea sprijinului [...]

TÂNĂR de 20 ani (FOTO) din Valea Mare, dat DISPĂRUT!

L-AȚI VĂZUT? Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției 10 Poliție Rurală Măciuca desfășoară activități de căutare a numitului Vladu Marian, în vârstă de 20 de ani. Sesizarea a fost efectuată la data de 29 mai 2026, în jurul orei 15:00, de către părinții acestuia. Din verificările efectuate a reieșit faptul că [...]

ACCIDENT RUTIER la HOREZU: Biciclist din Vaideeni, transportat la spital! Șoferul străin nu i-ar fi acordat prioritate

În urmă cu puțin timp, polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Horezu au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza orașului Horezu. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar [...]

ATENȚIE! Restricții de circulație pentru autocamioane în perioada Rusaliilor

Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone (cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane) este restricționată în zilele de sâmbătă, 30 mai, duminică, 31 mai și luni, 1 iunie , cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor. Restricțiile vizează în mod special: DN 7: Pitești (Intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea [...]

Fosta primăriță a comunei Runcu a decedat! Mesaj de condoleanțe al PSD Vâlcea

NECROLOG O zi de profundă tristețe pentru echipa noastră. A plecat dintre noi doamna Maria Dina, un om de o noblețe sufletească deosebită și un exemplu de implicare pentru comunitate. ​Fost primar al comunei Runcu timp de trei mandate, doamna Maria Dina a fost un om gospodar, care a lăsat în urmă fapte ce nu [...]

MINOR de 13 ani (FOTO) din Prundeni, dat DISPĂRUT!

Update ora 20:50: Minorul a fost identificat de polițiștii Secției 4 Rurală Prundeni, pe raza localității Orlești. Nu sunt probleme! L-AȚI VĂZUT? Astăzi, 28 mai 2026, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Ciucă Gheorghe-Daniel, în vârstă de 13 ani. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit [...]

Start SEZON ESTIVAL! Luni, 1 Iunie, se deschide ȘTRANDUL Ostroveni! TARIFE și PROGRAM de funcționare

Ștrandul Ostroveni este pregătit pentru a-și primi oaspeții într-un nou sezon estival și se va deschide oficial luni, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului și a sărbătorii Rusaliilor. Vizitatorii săi sunt așteptați cu două bazine cu apă dulce (prevăzute cu fântâni arteziene și amenajări specifice pentru copii) și două bazine cu apă sărată cu proprietăți [...]

După cum a promis, primarul Mircia Gutău a dispus demararea unor lucrări ample în zona centrală pentru eliminarea inundării acesteia la ploile torențiale

În urma convocării de către primarul Mircia Gutău a responsabililor din Apavil într-o ședință tehnică menită să găsească soluții pentru împiedicarea apariției inundațiilor în zona centrală în cazul unor ploi torențiale precum cea din week-end-ul trecut, de luni, 1 iunie, vor demara o serie de lucrări complexe care vor viza segmentul din Calea lui Traian [...]

DOSAR PENAL: Aseară, bărbat de 40 ani, DEPISTAT conducând cu PERMIS SUSPENDAT prin comuna Roești

DEPISTAT DE POLIȚIȘTII DIN LĂPUȘATA* Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata au depistat, ieri, 27 mai 2026, în jurul orei 20:40, un bărbat de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Roești, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Conducătorul auto a fost oprit pentru [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.