Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Actualitate

Patru intervenții ale jandarmilor vâlceni, într-o singură noapte, la apeluri privind prezența urșilor

VIDEO: whatsapp-video-2025-07-02-at-11-07-09_e58b44b7 În cursul nopții trecute, jandarmii vâlceni au fost solicitați să intervină de patru ori, în urma unor apeluri la 112 prin care era semnalată prezența urșilor în zone locuite din județul Vâlcea. În toate cazurile, nicio persoană nu a fost rănită. Primul apel a fost înregistrat ieri seară, în jurul orei 20:00, când [...]

Vizită oficială la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

Marți, 1 iulie 2025, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a avut deosebita plăcere de a o primi pe doamna Milentina Mărcuș, Ambasador al Comunității de Afaceri Românești din Emiratele Arabe Unite, originară din Râmnicu Vâlcea și absolventă a prestigiosului Colegiu Național „Alexandru Lahovari”. Primarul Mircia Gutău, împreună cu viceprimarii Carmen Preda și Eusebiu Vețeleanu, au discutat [...]

Un tânăr din Fârtăţeşti a fugit cu ATV-ul, dar n-a scăpat neidentificat. Pentru ce e reținut

REȚINUT pentru SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE REFUZ SAU SUSTRAGERE de la PRELEVAREA DE PROBE BIOLOGICE Polițiștii Secției nr. 11 Poliție Rurală Zătreni, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DJ 676 A, pe raza localității Roșiile, la data de 29 iunie 2025, în jurul orei 19:30, au efectuat semnalul regulamentar [...]

Acțiune BLITZ în Drăgășani: TAXIMETRIE ILEGALĂ, sancționată!

ACȚIUNE PENTRU VERIFICAREA LEGALITĂȚII TRANSPORTULUI DE PERSOANE ÎN JUDEȚUL VÂLCEA În dimineața zilei de 1 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune de tip BLITZ, pe raza municipiului Drăgășani, pentru verificarea legalității transportului public de persoane. Activitățile de control au avut ca scop identificarea și sancționarea [...]

Marți, 1 iulie: RESTRICȚII de CIRCULAȚIE în ZONE unde SE FAC LUCRĂRI

Restricții de circulație din data de 01.07.2025, în funcție de condițiile meteo: – Pe sectorul de drum DN 7 km 205+800 – km 206+000, în extravilanul localitățiilor Călimănești – Brezoi se executa lucrări de rânguire versanți la între orele 07:00 – 18:00. În intervalul orar 08:00 – 15:00 circulația rutieră se închide/deschide în reprize de [...]

Începând cu data de 7 iulie 2025, Primăria Dănicei va fi dotată cu cititoare pentru Cărțile de Identitate Electronice (CIE)

Astfel, cetățenii care dețin CIE nu vor mai avea nevoie de adeverință de domiciliu atunci când se prezintă la primărie. Informațiile din cartea de identitate vor fi preluate direct, rapid și în siguranță, prin intermediul acestor dispozitive. Vor fi instalate 5 cititoare electronice, câte unul în fiecare compartiment din cadrul instituției, oferind cetățenilor posibilitatea de [...]

PROTEST și la VÂLCEA: Salariații Ministerului Finanțelor, ANAF și unități subordonate la nivel național, protestează în fața instituțiilor pentru a atrage atenția asupra problemelor din sistem

Luni, 30 iunie, au protestat, la sediul instituției, și în jur de 50 angajați ai Administrației Județe a Finanțelor Publice Vâlcea. Acțiunea are loc pe fondul reducerilor salariale anunțate de Guvern, concomitent cu discutarea în ședința Consiliului Superior de Apărare al Țării de azi a subiectului evaziunii fiscale ca amenințare și risc la adresa securității [...]

IȘJ: După contestații, VÂLCEA are medie de 10 la BACALAUREAT!

Maria Novac, de la Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, este singura elevă din județ cu media 10 la examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie 2025! Alți 126 de absolvenți de liceu din Vâlcea au obținut medii peste 9 și aproape 99% dintre înscriși au absolvit. Ministerul Educației și Cercetării a publicat luni, [...]

De azi și până mâine, CET-ul oprește APA CALDĂ în TOT ORAȘUL!

UPDATE ora 16:30: CET Govora anunță că a reparat fisurile din rețeaua de termoficare, apărute în urma accidentului mortal. De asemenea, a fost anunțată reluarea furnizării agentului termic sub formă de apă fierbinte și apă caldă de consum în municipiul Râmnicu Valcea, în data de 30 iunie 2025, la aproximativ ora 22:00. Din cauza accidentului [...]

Moment emoționant în deschiderea ședinței de Consiliu Local: „Doamna voleiului românesc” a primit Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului

Înainte de începerea dezbaterilor din ședința de Consiliu Local din 30 iunie, primarul Mircia Gutău a pus în aplicare o hotărâre a Legislativului adoptată în urmă cu o lună. Astfel, într-un cadru deopotrivă oficial, dar și festiv, edilul-șef a înmânat Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea „Doamnei voleiului românesc”, Ioana Liteanu-Cotoranu, care [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.