Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Actualitate

Dumitru M., de 26 de ani, din Râmnicu Vâlcea, depistat cu alcoolemie la volan

La data de 24 august a.c., ora 02.30, M. Dumitru, de 26 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autovehicul pe str. Republicii din municipiu şi a fost oprit pentru control de poliţişti. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto [...]

Stimaţi şoferi, RESPECTAŢI REGIMUL LEGAL DE VITEZĂ!

Activitate pentru prevenirea şi combaterea abaterilor  la regimul circulaţiei În vederea reducerii riscului rutier,  în săptămâna  17 – 23 august a.c., la nivel naţional au fost organizate acţiuni pentru impunerea respectării regimului legal de viteză în zonele cu risc accidentogen  ridicat. Activitatea a făcut parte din campania preventivă iniţiată în plan european de Organizaţia Poliţiilor [...]

O altă victimă a alcoolului la volan: dosar penal pentru Daniel S. din Râmnicu Vâlcea!

La data de 23 august a.c., ora 04.45, S. Daniel, de 43 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autovehicul pe DN 67A – Rm. Vâlcea, din direcţia Budeşti – Rm. Vâlcea, iar in dreptul unui imobil, din cauza vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta şi al consumului de alcool, a pătruns pe [...]

Trei autoturisme implicate în accidentul rutier de la Milcoiu

În dimineaţa zilei de 22 august a.c., pe DN 7 –Milcoiu, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme. Echipa operativă ajunsă la faţa locului a stabilit din primele verificări faptul că  I. Constantin, de 52 de ani, din mun.  Bucureşti, a condus un autovehicul, iar la km. 160 + 88 [...]

Monori de 15 şi 16 ani, din comuna Livezi, cercetaţi pentru furt!

În noaptea de 20/21 august a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţiei Livezi au fost sesizaţi cu privire la comiterea a două furturi din imobile de către autori necunoscuţi. În urma cercetărilor şi a activităţilor specifice, poliţiştii au reuşit identificarea principalelor persoane bănuite de comiterea faptelor de furt. Astfel, s-a stabilit faptul că minorii G.D. [...]

Material lemnos confiscat, predat în custodia O.S. Călimăneşti

La data de 22 august a.c., la ora 06.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Călimăneşti au depistat, în trafic, pe DN 7- zona Căciulata pe P. DAVID, de 26 de ani, din oraşul Brezoi în timp ce transporta cu o autoutilitară 1 m.c. de material lemnos, esenţă fag-fasonat, fără a deţine însă documente de provenienţă. [...]

Trei firme din zona Voineasa-Malaia, luate la purecat pentru provenienţa materialelor lemnoase

CONTROALE EFECTUATE LA  SOCIETĂŢI COMERCIALE DIN DOMENIUL SILVIC În această săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului ordine Publică – Biroul  pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, sprijiniţi de  specialişti din cadrul C.R.S.C. Rm. Vâlcea, au organizat şi desfăşurat activităţi de verificare a legalităţii transportului materialului lemnos, precum şi a legalităţii activităţilor desfăşurate în domeniul silvic de [...]

Oaspeţi romano-catolici, la Primăria Râmnicului

Aflat într-o vizită pastorală în regiune, PS Cornel Damian, Arhiepiscop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice din Bucureşti, însoţit de pr. Petre Balint, parohul Bisericii Sfântul Anton din Râmnic, s-a întâlnit sâmbătă, 22 august, cu reprezentanţi ai municipalităţii conduşi de viceprimarul Vasile Cocoş. Preasfinţitul Damian a folosit oportunitatea prezenţei în municipiu pentru o scurtă prezentare a comunităţii [...]

Şeful IPJ îi ia apărarea Nicoletei Păun, de la Poliţia Rutieră

COMUNICAT DE PRESĂ Având în vedere faptul că mass-media este un garant al respectării drepturilor cetăţeanului şi al bunei funcţionări a instituţiilor, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea este îndreptăţită să facă următoarele precizări ca urmare a articolelor apărute în publicaţiile locale şi regionale referitor la conduita profesională a agentului de poliţie Păun Nicoleta din [...]

ACŢIUNE EDUCATIV – PREVENTIVĂ DESTINATĂ ELEVILOR AFLAŢI ÎN TABERELE ŞCOLARE DIN JUDEŢUL VÂLCEA

Serviciul  Rutier împreună cu Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Direcţia Judeţeană Pentru Tineret Şi Sport Vâlcea şi Centrul Pentru Prevenire a Accidentelor de Circulaţie şi de Muncă au desfăşurat în data de 19 august a.c. o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor pe timpul [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.