Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Eveniment

Acţiune de ecologizare a ABA Olt Vâlcea

După cum ne-au obişnuit în ultimii ani, reprezentanţii Administraţei Bazinale de Apă Olt au continuat acţiunile desfăşurate în vederea ecologizării şi curăţirii pârâurilor şi râurilor cuprinse în Bazinul Hidrografic Olt. Astfel, în colaborare cu iniţiatorii proiectului Let’s Do It România, sâmbătă 12 mai 2012, peste 80 de angajaţi ai ABA Olt si SGA Vâlcea , [...]

19 mai -1 iunie, sesiune specială de bac pentru olimpici

Absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale vor susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială, programată în intervalul 19 mai – 1 iunie. Lista celor care pot da bacalureatul în această sesiune, publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, cuprinde peste 900 de candidaţi din toată ţara. (Calendarul [...]

Congresul Naţional al Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, la OLTEXPO

• Cu această ocazie fi lansată şi revista „Pădurea Noastră”, prima publicaţie, după mai bine de 60 de ani, a proprietarilor de păduri şi păşuni din România. Congresul Naţional al Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România va avea loc sâmbătă, 12 mai 2012, începând cu ora 10, în Sala Bălcescu din pavilionul central al [...]

Poliţiştii vâlceni au desfăşurat o nouă acţiune împotriva contrabandei cu ţigări

• Au fost efectuate 25 percheziţii domiciliare în judeţelor Vâlcea şi Olt, în urma cărora au fost identificate 5000 de ţigarete • 30 de persoane au fost audiate, iar în urma acestor activităţi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de D. Cristian, M. Romică şi Marin S., toţi din municipiul Drăgăşani, I. Marian, [...]

De Ziua Regelui, Liceul „Ferdinand I” împlineşte 40 de ani de existenţă

Joi, 10 mai, Liceul „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea va împlini 40 de ani de existenţă. Cu această ocazie, directorul Alexandru Statie şi colectivul de cadre didactice vor organiza concursuri sportive şi artistice, un spectacol şi dezbateri foarte interesante, la care sunt invitaţi şi foştii directori, profesori şi elevi. Profesorii, liceenii şi foştii elevi de [...]

În data de 17 mai, la Direcţia Silvică, Licitaţie/negociere pentru valorificarea fructelor de pădure

Direcţia Silvică Vâlcea organizează, în data 17.05.2012, ora 12.00, la sediul său din strada Carol I, Nr. 37, Rm. Vâlcea, licitaţie/negociere pentru valorificarea fructelor de pădure ce se vor recolta în anul 2012, în următoarea sortimentaţie, în stare proaspătă: – vaccinium Myrtilus (afin negru), 10 tone, preţ 12.000 lei/tonă – vaccinium vitis-idaea (afin roşu, popular [...]

În luna aprilie, 228 de controale ale inspectorilor ITM Vâlcea

În luna aprilie a acestui an, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea au întreprins 228 de controale la diferiţi operatori economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul judeţului Vâlcea. „Astfel, 121 de controale au fost direcţionate pe relaţii de muncă, în timp ce 107 au vizat verificarea modului în care sunt [...]

6 mai – Ziua celei mai mari comune din judeţ

IMG

Comuna Mihăeşti, în straie de sărbătoare! • Prof. dr. Alexandru Popescu –Mihăeşti, un om de valoare al culturii vâlcene, prezent la eveniment • Un moment de reculegere în memoria fostului primar Nicolae Stănică Duminică, 6 mai a.c., începând cu ora 15.00, a avut loc cea de a IV-a ediţie a „Zilei comunei Mihăeşti”. Evenimentul s-a [...]

Agent de poliţie reţinut pentru luare de mită

La data de 27 aprilie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul  Judeţean Anticorupţie Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au identificat un agent de poliţie şi un intermediar, faţă de care  s-a  dispus începerea  urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „luare de mită”, respectiv „complicitate la luare [...]

A fost constituit ,,Fondul de creditare a beneficiarilor PNDR“

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern, în vederea stimulării dezvoltării investiţiilor cofinanţate din FEADR, se constituie, la dispoziţia Ministerului Agriculturii, „Fondul de creditare a beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală”. Sursele de finanţare sunt alocaţii aprobate prin bugetul de stat cu această destinaţie, la dispoziţia MADR, şi sumele rambursate, respectiv provenite din dobânzile [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.