Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Agricultură

A expirat termenul de depunere a cererilor de sprijin pentru bunăstarea porcilor

porci

Potrivit reprezentanţilor APIA Vâlcea, au putut depune cereri beneficiarii Măsurii 2.1.5. – pachet A – Plăţi în favoarea animalelor – pachetul A – porcine, fermierii care nu au depus cereri de ajutor în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 149/2012 pentru aprobarea modelului cererii de ajutor privind măsura 215 – Plăţi [...]

Agricultorii eligibili pentru subvenţii de la buget pot accesa credite agricole la BCR

Agricultorii care urmează să primească subvenţii de la bugetul de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene, în vederea finanţării activităţilor din sectorul vegetal sau zootehnic, pot accesa credite pe termen scurt de la Banca Comercială Romană (BCR). Potrivit unui comunicat al băncii, beneficiarii de subvenţii APIA pot obţine de la BCR credite pentru finanţarea [...]

A doua ediţie a Targului Apicol Oltenia, în Râmnicu Vâlcea

Targ apicol

• Judeţul Vâlcea se menţine pe locul I pe ţară la apicultură prin numărul ridicat de apicultori, dar şi prin numărul de familii de albine. • Astfel, la oră actuală există aproape 2000 de apicultori cu 100.000 de familii, localităţile Roeşti şi Drăgăşani fiind fruntaşe. Asociaţia Apicolă Scundu, SC. Plăcerea Naturii SRL în parteneriat cu [...]

Fii Fermier European! Depune la APIA Cererea de sprijin! – 1 februarie – 10 iunie 2013

director APIA, ing. Adrian Pintea

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) desfăşoară în perioada 1 februarie – 10 iunie 2013, Campania de informare privind primirea cererilor de sprijin pe suprafaţă, având sloganul: “Fii Fermier European! Depune la APIA Cererea de sprijin! În Campania 2013 ne pregătim pentru viitoare Politică Agricolă Comună.” Obiectivul general al campaniei îl reprezintă informarea [...]

Şanse reale ca speranţele să dea în muguri

Ion-Cilea

Nu voi face niciun exces de optimism afirmând că viticultura românească are în această perioadă posibilitatea, dar şi marea şansă ce este dată de actualele conjuncturi externe de a reocupa locul avut altădată şi de a reintra în topul mondial al producătorilor şi exportatorilor de vin. Îmi menţin cu încăpăţânare părerea că, alături de miere, [...]

Limitele impozabile în agricultură

Florel Badele

Normele de venit pentru impozitul care va fi aplicat persoanelor fizice din agricultură de la 1 februarie au fost publicate în Monitorul Oficial, perioada impozabilă fiind până la 31 decembrie 2013. Direcţia Agricolă Vâlcea anunţă că, potrivit Ordonanţei de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, adoptată Guvern, nivelul normei de venit a fost stabilit pe [...]

Până la 15 februarie pot fi depuse cereri de ajutor pentru Măsura 215

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează că 15 februarie 2013 inclusiv,  este ultima zi când se pot mai pot depune Cereri de ajutor pentru Măsura 215 – plăţi în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a  – porcine (a doua sesiune de depunere) acordate fermierilor care îşi vor asuma, în mod voluntar, angajamente [...]

Ofensivă pe terenul agriculturii ecologice: puţin, dar bun

Marile priorităţi şi imperative ale lumii contemporane au devenit hrana, apa, energia şi protecţia mediului. Dacă a doua jumătate de secol 20 a fost marcată de obsesia producţiilor agricole cât mai mari pe unitatea de suprafaţă, folosindu-se în acest scop nu numai utilaje şi tehnologii de mare randament, ci şi stimulenţi chimici, astăzi lumea este [...]

România a beneficiat de fonduri comunitare de 60,7 mil. euro

director APIA, ing. Adrian Pintea

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru implementarea  planului anual de distribuire de alimente pentru persoanele cele mai defavorizate (PEAD), Romania a beneficiat în anul 2012 de fonduri comunitare de 60,7 mil  euro, în conformitate cu prevederile Regulamentul (UE) nr. 562/2011 modificat şi completat de Regulamentul (UE) nr. 208/2012 de punere [...]

Fermierii restanţi la ADS nu vor primi banii din bugetul statului

Fermierii care au sume de bani neachitate la zi către Agenţia Domeniilor Statului nu vor primi subvenţiile acordate din bugetul statului, se arată în Nota de fundamentare la „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2012 privind modificarea unor acte normative şi pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanţe datorate statului”. În respectiva [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.