DOSARE PENALE! Marți, 13 octombrie: Încă doi șoferi DEPISTAȚI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI!
La data de 13 octombrie 2026, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bălcești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean 676, pe raza localității Cârlogani, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Brașov.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost indicată o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Ulterior, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, au depistat un bărbat de 49 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism pe Calea lui Traian, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate de polițiști, sub supravegherea unităților de parchet competente, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Polițiștii rutieri reamintesc conducătorilor auto că alcoolul afectează capacitatea de concentrare, timpul de reacție și aprecierea corectă a situațiilor din trafic, crescând considerabil riscul producerii unor accidente rutiere.
Nu conduceți sub influența alcoolului! Siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic trebuie să fie întotdeauna pe primul loc!







