Meta
Realitatea Vâlceană

Activitatea în teritoriu, prioritate pentru Samoil Vâlcu

Astfel, parlamentarul vâlcean a luat parte la manifestările organizate de municipalitate cu ocazia împlinirii a 623 de ani de atestare documentară a Râmnicului, a fost prezent la Zilele Medicale Vâlcene şi la Şcoala judeţeană de comunicare şi formare politică organizată de OTPDL.
„Manifestările prilejuite de Ziua Râmnicului au avut succes, bucurându-se de prezenţa numeroasă a oamenilor. A fost o bucurie pentru noi să sărbătorim 623 de ani de atestare documentară a oraşului nostru. Avem unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, care poate deveni un produs turistic atractiv, iar genul acesta de evenimente ne ajută să ne promovăm pe plan naţional. Felicit actuala administraţie pentru modul în care a organizat aceste manifestări, programul divers fiind, cred eu, pe placul tuturor”, a declarat deputatul PDL Samoil Vâlcu.
Referindu-se la cursurile de formare politică pentru tineret, organizate de OT PDL, parlamentarul vâlcean a precizat: „Tinerii sunt în atenţia noastră şi suntem datori să-i sprijinim şi să-i promovăm. Avem nevoie de energia şi creativitatea lor, de un suflu nou, iar formarea politică este esenţială pentru cei care vor conduce în anii următorii partidul nostru. Astfel de întruniri oferă ocazia tinerilor noştri colegi de a discuta despre valorile populare ale PDL, dar şi de a stabili strategii de comunicare eficiente pentru viitor”, a încheiat deputatul Vâlcu.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.