Meta
Realitatea Vâlceană

Adevărul a ieșit la iveală: CEO livrează în continuare cărbune CET-ului

Deși săptămâna trecută, directorul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medințu, anunța că va sista livrarea de cărbune către CET Govora din cauza datoriilor, iată că a revenit asupra deciziei, iar președintele CJ, Ion Cîlea a avut, din nou dreptate, atunci când a anunțat că CEO va livra în continuare cărbune către CET! Restul comentariilor sunt de prisos!

Printr-un scurt anunț postat pe site, Complexul Energetic Oltenia, informează: „Având în vedere rezultatul primei faze de negociere cu SC CET Govora SA, Directoratul CE Oltenia a hotărât menținerea livrărilor de cărbune către aceasta, până la finalizarea celei de a doua faze de negociere”. Așadar, CEO va livra cărbune către societatea CET Govora. Decizia este condiționată de plata eșalonată a restanțelor și plăților curente până la sfârșitul anului curent.

Complexul Energetic Vâlcea, soluția salvatoare în opinia CJ

„Prin constituirea într-o perspectivă cât mai apropiată a Complexului Energetic Vâlcea, scop în care nu voi înceta să abordez instituțiile centrale ale statului, vom crea cu adevărat premizele creșterii eficienței economice a Platformei Industriale Râmnicu Vâlcea și sporirea siguranței alimentării cu energie termică a consumatorilor de tip urban”, a declarat și președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea. (A.T.)

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.