Meta
Realitatea Vâlceană

Deputatul Dumitru Lovin avertizează Guvernul PNL: Blocând investiţiile aprobate prin FDI, vă veţi trezi cu procese mai grele decât cel câştigat de fraţii Micula!

În ultimele zile, două dintre anunţurile făcute de premierul Ludovic Orban au bulversat România. De parcă nu era suficient că rectificarea bugetară promisă de Guvern, în special primarilor PNL, nu se întâmplă şi pune în dificultate majoritatea comunităţilor locale Actuala Putere şochează acum cu o altă veste apocaliptică: se închid finanţările prin FDI, proiectele aprobate rămânând în aer.
Uluit la auzul acestei veşti, deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a pregătit o interpelare pentru premierul Ludovic Orban, încercând să-l facă să vadă gravitatea situaţiei pe care PNL o generează.
„În ultimele zile, cu toţii am aflat despre obligaţia statului român de a le achita fraţilor Micula aproape 300 de milioane de euro, în urma procesului câştigat de aceştia din urmă. Am aflat şi despre economiile la care v-aţi gândit pentru a face faţă noilor situaţii cu care se confruntă România. Una dintre «soluţiile» anunţate este oprirea finanţărilor prin FDI, în condiţiile în care, în ţară, s-au aprobat foarte multe investiţii prin acest program, s-au organizat licitaţii, s-au început proiectele şi s-au cheltuit sume importante. Doar în Vâlcea, judeţul pe care îl reprezint în Parlament, avem zeci de localităţi în această situaţie, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, pentru acesta din urmă aprobându-se în jur de 14 milioane de euro în vederea modernizării mai multor străzi.
La nivel naţional, vorbim de sute de investiţii care, cumulat, probabil că înseamnă cel puţin câteva zeci de milioane de euro. Mulţi dintre primari au anunţat deja că vor da în judecată Guvernul, iar dacă vor câştiga, mai devreme sau mai târziu, n-ar fi exclus ca Guvernul să constate că «soluţiile» alese au complicat lucrurile şi, în loc să se rezolve o problemă, au fost generate multe altele”, i-a semnalat deputatul Lovin premierului, în speranţa că acesta din urmă va căuta şi va găsi soluţii care nu vor afecta România.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.