Meta
Realitatea Vâlceană

În sfârșit, avem o lege bună! Sancționarea reclamagiilor de profesie după licitații

De aproape un an se bate pasul pe loc la implementarea proiectului inițiat și susținut financiar de Consiliul Județean Vâlcea cu privire la „Sistemul de management integrat al deșeurilor solide”. Cauza? Una singură: doi dintre ofertanții la atribuirea contractului de asistență tehnică pentru managementul proiectului nostru s-au considerat nedreptățiți și au formulat contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Deoarece le-a fost respinsă acțiunea, unul dintre perdanți a mers și mai departe contestând la Curtea de Apel Pitești decizia CNSC.

Cazul proiectului nostru nu este singular. Sute de proiecte finanțate cu bani europeni sunt întârziate sau blocate de contestațiile numeroase la licitații publice pe principiul că cei care au pierdut o competiție ar putea să mai câștige cu vreo întâmpinare la organismele abilitate să analizeze și să decidă asupra contestațiilor. Sigur, este nevoie și de aplicarea unor norme procedurale care să asigure respectarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament, ca și a transparenței în derularea licitațiilor.

La nivelul unui an, achizițiile publice din România însumează 17 – 18 miliarde euro din care 40% sunt derulate de autoritățile publice locale. Aproape jumătate dintre acestea trec prin furcile caudine ale contestațiilor. Premierul Victor Ponta a criticat – și nu o dată – faptul că proiecte de investiții publice sunt blocate din cauza excesului de contestații ale unor firme care s-au specializat în astfel de practici. „După adoptarea noii legi a achizițiilor publice, – a precizat premierul Ponta – aștept ca firmele care și-au făcut un obicei din a contesta eșecurile lor să fie trecute pe o listă neagră a reclamagiilor și introduse pe o pagină de internet spre a fi identificate mai ușor de către autoritățile contractante la viitoarele licitații și a evita hărțuirile”.

Noua Lege nr.193/26.07.2013 prevede, într-adevăr, câteva măsuri în sensul amintit. Astfel, dacă până acum contestatarii de profesie nu aveau nicio obligație financiară, noile norme îi va face pe cei ce contestă orice licitație să se gândească de două ori înainte de a începe un astfel de demers. În măsura în care CNSC respinge pe fond o contestație, autoritatea contractantă va reține contestatarului o parte din garanția de participare în raport cu valoarea contractului.

O altă prevedere corectă are în vedere ca, în cazul în care o unitate contractantă constată o ofertă cu un preț foarte scăzut, aceasta să poată fi respinsă în condițiile în care ofertantul nu are argumente să justifice încadrarea în prețurile angajate. Deci, Guvernul care a inițiat Legea a ajuns corect la concluzia că prețul cel mai mic într-o achiziție nu mai trebuie considerat drept un criteriu sacrosant tocmai pentru că el nu aduce garanții că lucrurile se vor desfășura așa cum ar trebui.

Sarabanda contestațiilor nu este specifică doar în România, ea a funcționat și pe la alte case mai mari din Europa. Curtea de Conturi a UE a adresat, de altfel, un apel către toate statele membre în vederea reconceperii normelor care se aplică la cheltuirea fondurilor UE și a recomandat simplificarea cadrului legislativ. Pe această bază, Parlamentul European a adoptat la 15 ianuarie 2014 nu mai puțin de trei Directive care să facă ordine în această chestiune. Prin aceste acte normative comunitare, operatorii economici pot fi excluși de la procedură dacă au încălcat substanțial și repetat contractele atribuite și au adus daune unităților contractante.

Dr.ing. Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean Vâlcea

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.