Meta
Realitatea Vâlceană

Rezultatul insistențelor lui Ion Cîlea și Mihai Bălan la București și Tg Jiu: CET Govora preia carierele Alunu și Berbești

Potrivit unui comunicat de presă transmis de conducerea SC CET Govora S.A., vineri, 9 ianuarie 2015, începând cu ora 10.00, a avut loc la sediul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri o întâlnire între reprezentanții CET Govora și cei ai Complexului Energetic Oltenia în vederea negocierii preluării prin transfer la CET Govora a UMC Berbești, întâlnire la care au participat și reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea, alături de parlamentari vâlceni.

În urma discuțiilor purtate au fost finalizate negocierile și s-a stabilit ca părțile să definitiveze forma contractului de transfer și să stabilească garanțiile oferite de CET Govora pentru plata contractului, urmând să se obțină aprobările legale pentru finalizarea transferului până la sfărșitul lunii ianuarie, estimând ca începând cu 1 februarie carierele Berbești și Alunu să fie parte a Complexului Energetic Vâlcea. (n.r.: titlul ne aparține, însă aceasta e realitatea și degeaba încearcă anumiți politicieni să-și asume merite care nu le aparțin pentru că oamenii știu care e adevărul!).

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.