Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Camerele Agricole – un nou orizont în organizarea agriculturii vâlcene

Direcţia pentru Agricultură Vâlcea, prin reperezentantul său, Directorul Executiv, Florel Bădele, prezintă  principalele prevederi ale Legii camerelor pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, promulgate la sfârşitul anului trecut, având convingerea că noul act normativ va conduce la descentralizarea politicilor în acest important domeniu de activitate. În opinia sa, prin înfiinţarea camerelor agricole zonale se vor [...]

Începând cu data de 1 aprilie 2011 se depun declaraţiile anuale privind cota de lapte

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cumpărătorii care achiziţioneză lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, începând cu data de 1 aprilie 2011, trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul de cotă 2010/2011. Reamintim că anul de cotă se încheie la [...]

ISJ Vâlcea demarează proiectul „ Proiectăm viitorul european prin schimb de bune practici”

Madalina Popescu

În cadrul Proiectului Naţional „ Proiectăm viitorul european prin schimb de bune practici”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

Veteranii de război din Bărbăteşti, cei mai longevivi români

Veterani de razboi

Oltenii din Horezu şi Bărbăteşti trăiesc cel mai mult. Sunt românii cei mai longevivi. Aşa arată statisticile. Mai exact, ei trăiesc cu 4-5 ani mai mult decât cei din alte zone ale ţării. În medie, bărbaţii au o speranţă de viaţă de 76 ani, iar femeile de peste 80. Cel mai longeviv om din localitate [...]

Numărul salariaţilor din România a ajuns la nivelul din 1960

cu 50 de ani in urma b&w

10 milioane de persoane apte de muncă şi numai patru milioane de angajaţi cu forme legale, aceasta este situaţia din România, care a ajuns în 2011 să aibă acelaşi număr de salariaţi ca în urmă cu 50 de ani. Unul dintre motivele pentru care numărul salariaţilor cu acte în regulă a scăzut este acela că [...]

Asociaţiile de propietari n-au participat la Săptămâna Curăţeniei!

Săptămâna Curăţeniei derulată între 21 şi 27 martie 2011 în Râmnic sub genericul ”Oraşul tău e casa ta! Ai grijă de el! Ai grijă de ea!” s-a constituit într-o perioadă de activitate intensă pentru SC Pieţe Prest SA. Pe lângă acţiunile anunţate iniţial referitoare la plantări de flori şi de arbori, la înlocuirea pe porţiuni [...]

Tribunalul Valcea a decis reducerea cu 25% a drepturilor salariale

TRIBUNALUL VALCEA SECTIA CIVILA

Conflicte de Munca si Asigurari Sociale

SENTINTA CIVILA NR. [...]

TRIBUNALUL

[...]

Deliberand constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Valcea, reclamantii au solicitat, in contradictoriu

Avionul supersonic românesc, gata pentru decolare în 2013

Primul avion supersonic romanesc

Primul avion supersonic românesc construit pentru Competiţia Google Lunar X Prize  va fi gata de decolare în 2013. Construcţia avionului nu a fost finalizată deocamdată, dar primul test al capsulei va avea loc anul acesta în luna mai, deasupra Mării Negre. În 2012 este programat un rulaj pe apă, iar pentru 2013 ARCA plănuieşte să [...]

Vâlceanca Adriana Giurcă, o mândrie pentru vâlceni la Parlamentul European

Adriana Giurca

Adriana Giurcă este născută pe 6 iulie 1991, în Râmnicu Vâlcea. A urmat liceul la Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea, specializarea filozofie-bilingv engleză, pe care l-a şi reprezentat cu mândrie. În prezent urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, specializarea ştiinte Politice – secţia franceză, buget – zi. Cum a început totul? Ce [...]

APIA a autorizat la plată 893.791 fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit în perioada 14 martie-18 martie, suma de 58.924.636,37 lei (13.793.865,59 euro), astfel: în perioada 15 martie – 18 martie s-au efectuat plăţi pentru schema de plată naţională directă complementară (PNDC1), în valoare de 31.400.503,18 lei (7.350.649,10 euro); în intervalul  14.03.2011 – 18.03.2011 s-au efectuat plăţi [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.