Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Primarii din Colegiul Bălceşti fac front comun pentru candidaţii USL ,,Să nu se mai lanseze zvonuri false, noi îi sprijinim pe Mazilu şi Coca”

Mazilu

În ultima parte a campaniei electorale, candidaţii USL din Colegiul Uninominal Bălceşti, Constantin Mazilu (deputat) şi Laurenţiu Coca (senator) au fost ţinta unor atacuri murdare lansate de contracandidaţi prin intermediul unui ziar pirat. Printre altele, s-a zvonit că o parte a primarilor USL ar trăda şi ar sprijini un alt candidat decât cel din propria [...]

Studenţii străini „cotizează“ cu 16 milioane de euro anual la bugetele universităţilor din România

Peste 15.600 de studenţi străini sunt în prezent în învăţământul public şi privat din România, cei mai mulţi provenind din Republica Moldova, Tunisia şi Israel, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Ei contribuie anual la bugetele universităţilor cu taxe cuprinse între 500 şi 2.200 de euro, în total generând venituri de 16 mil. [...]

Hidroelectrica a mai vândut energie de 25 mil. lei pe OPCOM. De la intrarea în insolvenţă contractele încheiate se ridică la 344 mil. lei

hidroel

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a mai încheiat trei contracte de vânzare de energie pe piaţa OPCOM, în valoare cumulată de 25 mil. lei (5,5 mil. euro). Trei dintre cele patru licitaţii ale companiei s-au încheiat cu succes, după ce luni doar două dintre cele nouă loturi ofertate fuseseră adjudecate. Cel [...]

Recuperarea redevenţelor cuvenite Agenţiei Domeniilor Statului de către ANAF

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial Partea I, nr. 772/15.11.2012, a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2012 prin care au fost aduse modificări Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei [...]

Modificări privind eşalonările la plată

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 772/15.11.2012, a fost publicată Legea nr. 209/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale care a modificat şi completat şi unele prevederi ale Ordonanţei de [...]

Opţiunea de renunţare la calitatea de plătitor de TVA

ea de renunţare la calitatea de plătitor de TVA Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, în perioada 1.07 – 31.12.2012, sunt aplicabile anumite prevederi tranzitorii în ceea ce [...]

Licitaţia pentru vânzarea rafinăriei Arpechim a fost amânată

proteste-la-arpechim-sute-de-bunuri-scoase-la-licita-ie-de-catre-un-executor-judecatoresc-66740

Licitaia pentru vânzarea unor active ale Diviziei Petrochimice Bradu, aparţinând Arpechim Piteşti, în contul unei datorii a Oltchim către un furnizor extern, care urma sa se desfăşoare azi, a fost amânată. Anunţul a fost făcut de unul dintre liderii de sindicat de la Arpechim Piteşti, Marian Dumitru, care le-a citit protestarilor adunaţi pe platoul din [...]

Mare atenţie!Falşi reprezentanţi ai furnizorilor de servicii, hoţi în toată regula

falsi_angajati_300x200_81217800

Furturile din apartamente sunt o categorie de fapte penale des întâlnită în localităţile urbane, cu un pericol social ridicat. În ultima perioadă, în Râmnicu Vâlcea aceste fapte se comit mai ales prin modul de operare de inducere în eroare a victimelor. Astfel, hoţii îşi aleg drept victime persoane în vârstă şi sub pretextul că sunt [...]

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea stabileşte impo­zitele şi taxele locale pentru 2013

Joi, 29 noiembrie, este convocată şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu 23 de proiecte de hotărâri sau rapoarte plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel se vor discuta şi aproba următoarele propuneri: rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2012; rectificarea bugetului [...]

Adina Meiroșu, părăsită de soț pentru o colegă de la Oltchim!

30_Adina

Ovidiu Fiera a divorțat in 2011 de Adina Meiroșu pentru a se cupla cu rusoaica Ekaterina Vetkova, colegă cu handbalista româncă la formația Oltchim Râmnicu-Vâlcea, scrie wowbiz.ro Handbalista Adina Meiroșu (27 de ani) a avut parte numai de necazuri în ultima vreme. În 2010, pe când era însărcinată cu gemeni, a pierdut, pe rând, ambii [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.