Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Daniel Niţu şi Aurel Vlădoiu, echipă puternică pentru dezvoltarea comunei Bărbăteşti

Barbatesti

Remus Daniel Niţu, candidatul USL pentru Senatul României în Colegiul Nord a ales să bată cu piciorul drumurile colegiului şi să stea de vorbă cu fiecare cetăţean. Ieri, 22 noiembrie, reprezentantul Uniunii Social Liberale, însoţit de Aurel Vlădoiu – candidatul USL pentru Camera Deputaţilor în colegiul Horezu şi primarul Constantin Banacu, a vizitat comuna Bărbăteşti, [...]

Reciclează electrocasnicele vechi împreună cu Asociația RoRec!

Campania „Locul deșeurilor nu e acasă. Trimite-le la plimbare!”, realizată de Asociația Română pentru Reciclare RoRec și autoritățile locale, ajunge din nou în Râmnicu Vâlcea, în perioada 23-24 noiembrie 2012. Vineri și sâmbătă, între orele 9.00-16.00, locuitorii din Râmnicu Vâlcea sunt invitați să se debaraseze de obiectele electronice și electrocasnice care nu le mai sunt [...]

S-a finalizat izolarea conductei de apă pe Calea București

Aflată într-un permanent parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, SC APAVIL SA se străduiește să vină în întâmpinarea doleanțelor cetățenilor, în vederea asigurării unor servicii de calitate. Operatorul regional de apă conlucrează îndeaproape cu conducerea Primăriei, acordând atenție maximă solicitărilor râmnicenilor, sosite atât prin intermediul petițiilor, cât și cu ocazia audiențelor susținute de primar și [...]

AJOFM Vâlcea organizează în data de 29 noiembrie Bursa Locurilor de Muncă

În data de 28 şi 29 noiembrie 2012, începând cu orele 9.00, AJOFM Vâlcea va organiza o bursă a locurilor de muncă pentru Spania. Evenimentul se va desfăşura la sediul Centrului Regional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, din Str. Calea lui Traian, nr. 98. Dosarele au fost deja întocmite. Peste 700 de persoane vor participa [...]

DGASPC Vâlcea a depus documentația pentru mobilier la căminele de bătrâni

Nicolae-BADEA-DGAPSC-Valcea

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea a depus, săptămâna trecută, la Ministerul Muncii, documentația pentru a primi peste 300.000 de euro, fonduri necesare pentru dotarea cu mobilier a căminelor de bătrâni de la Nicolae Bălcescu și Bistrița. Dacă totul merge bine, directorul instituției, Nicolae Badea, speră că va deschide căminul de bătrâni [...]

Traficul peste podul Maternității este restricționat

Traficul dinspre București spre centrul municipiului Râmnicu Vâlcea peste podul Maternității este restricționat, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Daniel Ionescu. În zona unde se desfășoară lucrările la Pasajul Tudor Vladimirescu intervin o serie de restricții și primăria își cere scuze conducătorilor auto pentru aceste neplăceri. Astfel pentru cei care vor să iasă din [...]

Sănătatea, o prioritate pentru Constantin Rădulescu

costi radulescu

Capitolul ,,Economie și Finanțe” din programul USL conține obiective precum angajarea de către clasa politică a unui pact național pentru deficit, revenirea TVA la 19% în 2016, reducerea treptată a CAS pentru angajator cu cinci puncte procentuale și mărirea graduală a salariului minim la 1200 lei. ,,Nu putem avea relaxare economică și nu putem spune [...]

Nițu susține înființarea de centre de colectare a fructelor în zonele rurale

poza Nitu

Remus Daniel Nițu, candidat la Senatul României în Colegiul Vâlcea-Nord, susține necesitatea înființării unor centre de colectare a fructelor și a cerealelor, dar și a laptelui în mai multe localități din Vâlcea. Reprezentantul USL a discutat cu agricultorii din mai multe localități din colegiul Horezu, prezenți la târgurile săptămânale de la Marcea și de la [...]

Echipa Aurel Vlădoiu și Dan Nițu sprijină interesele localnicilor din Pietrari, Păușești – Otăsău, Bărbătești, Costești și Stoenești

„Nu am făcut promisiuni deșarte, ci am prezentat oamenilor măsurile care se vor concretiza prin programul de guvernare al USL” • declară Aurel Vlădoiu, candidatul Uniunii Social Liberale în Colegiul Horezu pentru Camera Deputaților Zilele trecute, Aurel Vlădoiu – candidatul Uniunii Social Liberale în Colegiul Horezu pentru Camera Deputaților și Remus Daniel Nițu – candidatul [...]

Lipsa locurilor de muncă, o problemă pentru vâlcenii din Colegiul Nord

Principal

Candidatul Uniunii Social Liberale pentru un mandat de senator pe Colegiul Uninominal nr. 2 Brezoi – Horezu, Remus Daniel Nițu, continuă întâlnirile cu cetățenii din localitățile pe care vrea să le reprezinte în Parlament. Alături de Aurel Vlădoiu, reprezentantul USL pentru Camera Deputaților pe colegiul Horezu, Dan Nițu a mers sâmbătă, 17 noiembrie, la târgul [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.