Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

Deputatul Cristian Buican se luptă pentru drepturile râmnicenilor ​

Ţinând cont de recenta schimbare a Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, i-a adresat o interpelare noului Ministru prin care îi solicită susţinerea pentru păstrarea, în noua Lege a pensiilor, dreptului cetăţenilor ce au locuit 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă de a se pensiona anticipat cu [...]

Dumitru Lovin şi Iuliana Moise, din nou la conducerea ALDE Vâlcea

Biroul Politic Naţional ALDE a decis noua componenţă a Biroului Politic Teritorial al Organizaţiei Vâlcea, valabilă până la organizarea alegerile interne. Noua conducere, dar şi lipsa unor membri vechi reprezintă o surpriză pentru mulţi, dar şi o dovadă că lupta politică n-a încetat în această perioadă. Comunicat de presă Marţi, 27 noiembrie, Biroul Politic Naţional [...]

Deputatul Lovin vrea să dea de urma dosarelor privind căminele culturale din Vâlcea, pierdute prin sertarele CNI

Deputatul Dumitru Lovin i-a semnalat ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice faptul că, în ultimul deceniu, au început să se rătăcească prin sertarele de la CNI foarte multe documentaţii privind construirea sau modernizarea unor cămine culturale. Parlamentarul a dat şi exemple concrete. „La Valea Mare, în lipsa unui astfel de aşezământ, toată comunitatea are de [...]

Deputatul Lovin face demersuri pentru urgentarea apariţiei Normelor de aplicare a legii care uşurează introducerea gazelor în localităţi

În ultimul an, vâlcenii au primit veşti importante în legătură cu două proiecte privind gazele naturale. Prima a fost aceea că gazoductul BRUA, investiţie estimată la 478,6 milioane de euro, va trece prin 11 localităţi din judeţul Vâlcea. A doua a fost apariţia legii prin care introducerea şi exploatarea reţelelor de gaze naturale au devenit [...]

Deputatul Cristian Buican a depus Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul de la bugetul statului

Miercuri, 14 noiembrie 2018, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a depus la Parlament, cu numărul de înregistrare 929/14.11.2018, un proiect de lege privind reglementarea regimulului cumulului pensiei cu veniturile salariale de la stat. Prezentul proiect de lege propune interzicerea cumului pensiei şi a veniturilor salariale, sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din [...]

Veste bună de la CJ: Drumul care face legătura între Băbeni Olteţu – Valea Mare – Stăneşti – Măciuca – Roeşti intră în reabilitare

Luni, 12 noiembrie a.c., preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, însoţit de specialişti din cadrul instituţiei, s-a deplasat în comuna Roeşti, pentru a semna, alături de reprezentanţii proiectantului şi ai constructorului, contractul de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 643 B – DJ 643 – Băbeni [...]

CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA MODERNIZEAZĂ DJ 658 „DRUMUL ATHOSULUI ROMÂNESC”

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, însoţit de specialişti din cadrul instituţiei, s-a deplasat joi, 8 noiembrie 2018, în localitatea Bujoreni, unde, în prezenţa primarilor comunelor Bujoreni şi Muereasca, a semnat, alături de directorul RAJDP Vâlcea, contractul de achiziție publică de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 658 Gura [...]

Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea sprijină organizarea Conferinței de Chirurgie Româno-Sârbă

În intervalul 8-10 noiembrie 2018, la Râmnicu Vâlcea se va desfășura Conferința de Chirurgie Româno-Sârbă, aflată la cea de-a XIII-a ediție, o manifestare științifică de tradiție cu participare internațională. Evenimentul medical este organizat de Societatea Română de Chirurgie, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Colegiul Medicilor Vâlcea și Asociația Prietenii Spitalului Vâlcean, având sprijinul Consiliului Județean [...]

Deputatul Cristian Buican avertizează: “pesta porcină” şi “boala oii nebune” sunt la graniţele judeţului Vâlcea

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că apariţia unui focar de pestă porcină într-o localitate din judeţul Dolj de zilele trecute şi confirmarea apariţiei scrapiei (boala oii nebune) în judeţul Sibiu, ar trebui să pună pe jar autorităţile judeţului Vâlcea. Pe această cale, parlamentarul liberal vâlcean face un apel public la Instituţia Prefectului Judeţului [...]

PROIECTUL ”MIRAJUL OLTULUI” SE FINALIZEAZĂ ȘI DEVINE UNUL FUNCȚIONAL

”Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti – Căciulata”, un proiect care a întâmpinat numeroase dificultăți și întârzieri în implementare, a intrat în linie dreaptă. Astăzi (n.r: 29 octombrie) stadiul de realizare a investiției este de 97%, nemaifiind necesare decât mici finisaje și retușuri. S-au realizat toate probele tehnologice la ansamblul [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.