Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Social

DRUMUL CĂTRE ZONA TURISTICĂ VÂRFUL LUI ROMAN VA FI PRELUAT DE CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA

“În această zonă se va dezvolta una dintre cele mai frumoase staţiuni din România şi, prin urmare, trebuie să avem grijă ca turiştii să circule în cele mai bune condiţii. Aşadar, drumul despre care vorbim (drumul de interes local Romanii de Jos – Romanii de Sus – Lunga – Bolca – Vârful lui Roman – [...]

Râmnicenii au dat dovadă de spirit civic și generozitate

În mai puțin de trei zile de la amplasarea în parcarea de lângă Catedrala Ostroveni, containerul pentru strângerea de donații în haine în cadrul proiectului de implicare socială “Dăruieşte pentru un zâmbet” s-a dovedit a fi neîncăpător. Zeci de saci cu îmbrăcăminte au fost strânşi sâmbătă seara, articolele donate urmând să fie spălate, călcate şi [...]

Întâlnire de lucru între președintele Consiliului Județean și șefii de centre din cadrul DGASPC Vâlcea

La inițiativa președintelui Constantin Rădulescu, miercuri, 24 octombrie a.c., la sediul Consiliului Județean Vâlcea s-a desfășurat o întâlnire cu șefii de centre din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, întâlnire la care au fost prezenți administratorul public al județului, Adrian Mihăilă, și Jana Diaconu, directorul executiv adjunct al DGASPC Vâlcea, cu [...]

Deputatul Cristian Buican se ţine de cuvânt: a depus amendamentul privind pensionarea anticipată a râmnicenilor

Marţi, 23 octombrie 2018, deputatul Cristian Buican a depus la Comisia de muncă, familie şi protecţie socială din cadrul Senatului, înregistrat cu numărul nr. XXVII/431/23.10.2018, un amendament la Proiectul de lege privind sistemul public de pensii iniţiat de Guvernul PSD-ALDE, în sensul de a introduce în noua lege prevederea prin care cetăţenii care au locuit [...]

Președintele Constantin Rădulescu, prezent în mai multe zone din județ. Stadiul lucrărilor și starea drumurilor, la control!

Luni, 22 octombrie a.c., preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat în mai multe zone ale judeţului Vâlcea, unde se execută lucrări pentru înlăturarea efectelor produse de calamităţi, dar şi lucrări de reparaţii şi întreţinere drumuri judeţene, în vederea verificării stadiului lucrărilor şi a termenelor prevăzute în contracte. Împreună cu directorul ABA Olt, Ştefan [...]

Deputatul Lovin: Modernizarea drumurilor judeţene, prin PNDL, trebuie încheiată în 2020

De curând, deputatul Dumitru Lovin i-a transmis vicepremierului Paul Stănescu îngrijorările vâlcenilor cu privire la implementarea în timp util şi fără efecte negative a proiectelor PNDL de modernizare a drumurilor judeţene. În răspunsul pe care l-a dat, ministrul Dezvoltării Regionale a făcut cunoscut că, pentru obiectivele aprobate în 2017, contractele de finanţare au o durată [...]

La BĂRBĂTEŞTI, CNAIR a început LUCRĂRILE de REABILITARE a DN 67

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova (DRDP Craiova) intervine pentru remedierea efectelor calamităților pe DN 67, pe raza localității Bărbătești. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prezent la fața locului. Reamintim că, săptămâna trecută, preşedintele Constantin Rădulescu a solicitat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) identificarea unor soluții pentru rezolvarea acestei probleme. [...]

Banii pentru DGASPC Vâlcea, aprobaţi în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean

Consiliul Judeţean Vâlcea s-a întrunit miercuri, 10 octombrie 2018, ora 10.00, în şedinţă extraordinară, în vederea aprobării repartizării fondurilor pentru acoperirea cheltuielilor cu susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor pentru persoane adulte cu dizabilităţi. Alături de rectificarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea pe anul 2018, consilierii judeţeni au votat alte 3 proiecte [...]

Președintele CJ, Constantin Rădulescu: Sunt mulțumit de modul în care drumarii de la RAJDP și-au îndeplinit sarcinile la Budești

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a patricipat luni, 1 octombrie 2018, la recepţia obiectivului de investiţii “Canal betonat și drum – satul Barza, Valea Popeşti”, o lucrare complexă care a rezolvat problema locuitorilor satului Barza nevoiţi să folosească albia pârâului pentru acces în drumul principal (DJ 678 – centrul comunei), albie care, în perioadele [...]

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a sprijinit evenimentul caritabil „Vâlcenii împreună pentru viață!”, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”

Sâmbătă, 29 septembrie, în Scuarul „Mircea cel Bătrân” s-au strâns fonduri pentru două tinere mămici din Vâlcea, care au mare nevoie de ajutor (deoarece starea acestora de sănătate este gravă), în cadrul unui eveniment caditabil intitulat „Vâlcenii împreună pentru viață!”, eveniment ce a fost organizat de Asociația Mămici din Vâlcea. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.